Video Keșeru, gol direct din corner. Românul face spectacol în Bulgaria si a punctat în toate meciurile din play-off
14.04.2018, 23:02După ce a marcat în etapa trecută, cu CSKA Sofia, Claudiu Keșeru a recidivat și împotriva celeilalte echipe din Sofia, Levski. Mai întâi, românul a ratat un penalty în minutul 52, însă și-a luat revanșa pe final, când a înscris singurul gol al partidei, în minutul 83, pentru victoria cu 1-0 a lui Ludogorets Razgrad. Execuția a fost una de senzație, atacantul marcând direct din corner.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul de 31 de ani a fost integralist, la fel ca și Cosmin Moți, care însă a fost folosit pe un post mai puțin obișnuit. De profesie fundaș central, Moți a evoluat ca mijlocaș dreapta în acest meci.
Pentru Keșeru, jocul cu Levski Sofia a fost al treilea consecutiv în care marchează în tot atâtea etape de play-off, ajungând la 20 de reușite în 25 de jocuri din campionat și fiind al doilea golgheter al primei ligi din Bulgaria.
În acest sezon, Keșeru a mai marcat de două ori în două meciuri de Cupă și de alte două ori în 11 meciuri din cupele europene. Din august 2015, când a ajuns în Bulgaria, Keșeru a marcat 70 de goluri.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: bulgaria , moti , cosmin moti , keseru , keseru gol , keseru golgheter , keseru bulgaria , keseru marcat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...