Video Italia - Argentina 0-3. Sud-americanii au strălucit, cu Lionel Messi într-o formă de zile mari
articol scris de Digi Sport01.06.2022, 23:41
Argentina s-a impus împotriva Italiei, scor 3-0 (2-0), miercuri, pe Wembley, în ”Finalissima”, ediția 2022, care pune față-n față campioanele din Europa și America de Sud.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Golurile sud-americanilor au fost semnate de Lautaro Martinez (min. 28), Angel Di Maria (min. 45+1) și Paulo Dybala (90+4).
Galerie Foto
Chiar dacă meciul a pornit într-o oarecare dominare a italienilor, foarte periculoși pe jocul de contraatac, Argentina a strâns rândurile, a închis spațiile, a practicat o posesie mai bună și pus stăpânire totală pe joc.
Finalul de repriză i-a găsit cu un avans de două goluri pe tabelă, însă diferența a fost făcută, de fiecare dată, de super-clasa individuală a jucătorilor lui Lionel Scaloni. La primul gol, Messi scapă de Di Lorenzo într-o zonă cheie și îi pasează decisiv lui Martinez, iar la cel de-al doliea, Martinez vede o pasă genială către Di Maria, iar fostul jucător al lui PSG are și el o execuție de efect - o scăriță pe lângă fostul său coleg de la Paris, Gianluigi Donnarumma.
În actul secund, scorul putea fi mult mai mare în favoarea Argentinei. Rând pe rând, Di Maria, Lionel Messi și Lo Celso au ratat ocazii uriașe.
Lionel Messi a fost omul care a arătat o poftă de joc cum rar am văzut în ultimul an. A adus aminte de perioada sa de glorie, în care nu avea adversar pe terenurile de joc. A recuperat, a pasat, a driblat, a șutat. Singurul lucru care i-a lipsit a fost golul
Ultimul gol a fost marcat de Paulo Dybala, și el liber de contract în acest moment, care intrase de doar două minute. A primit o păsă simplă de la Messi și l-a învins pe Donnarumma cu un șut la colțul lung.
VIDEO: Rezumat Italia - Argentina 0-3
Italia - Argentina 0-3 (Martinez 28, Di Maria 45+1, Dybala 90+4)
Min. 90+5: Final de partidă!
Min. 90+4: GOOOOLLL Argentina! Lionel Messi scoate mingea la șut lui Dybala, care îl execută pe Donnarumma cu un șut la colțul lung.
Min. 69: Din nou, Lionel Messi!!! Atacantul lui Paris Saint-Germain îl pune la treabă pe colegul său din Franța, Gigio Donnarumma.
Min. 67: Lionel Messi șutează din marginea careului, la colțul lung, dar Donnarumma reține bine.
Min. 65: Lionel Messi recuperează o minge în marginea careului propriu, se lansează în viteză, intră în careul advers și șutează la colțul scurt, periculos, dar Donnaruma respinge greu.
Min. 64: Messi centrează din flancul drept, Martinez trece pe lângă minge, în fața porții, balonul ajunde la Lo Celso, dar acesta nu reușește să prindă poarta din unghi.
Min. 62: Din nou, șansă mare pentru Argentina! Di Maria centrează, iar Di Maria prinde un voleu excelent, respins în lateral de Donnarumma.
Min. 60: Ocazie uriașă pentru Argentina! Di Maria pătrunde din flancul drept, spre centru, trage cu stângul la colțul lung, iar Donnarumma respinge fantastic în corner!
Min. 46: A început repriza secundă!
Min. 45+2: Pauză!
Min. 45+1: GOOOLLL Argentina! Lautaro Martinez găsește o pasă filtrantă, Di Maria o interceptează și îl execută cu o scăriță pe Donnarumma.
Min. 28: GOOOLLL Argentina! Leo Messi pătrunde în flancul stâng, centrează în fața porții, iar Lautaro Martinez reia în poarta lui Gianluigi Donnarumma.
Min. 21: Belotti reia bine cu capul, dar Martinez este la post! Un nou semnal de alarmă pentru poarta sud-americanilor.
Min. 12: Șansă bună pentru Italia! Raspadori primește un balon în marginea careului mare, dar șutul său cu latul, la colțul lung, este prins în siguranță de Emiliano Martinez.
Min. 1: A început partida!
Echipele de start:
Italia: Donnarumma - Di Lorenzo, Chiellini (Lazzari 46), Bonucci, Emerson (Bastoni 77) - Jorginho, Pessina (Spinazzola 62), Barella - Bernardeschi (Locatelli 46), Raspadori, Belotti (Scamacca 46).
Rezerve: Cragno, Meret - Acerbi, Cristante, Florenzi, Pellegrini, Politano.
Selecționer: Roberto Mancini.
Argentina: Martinez - Romero (Pezella 84), Molina, Otamendi, Tagliafico - Rodriguez, de Paul (Palacios 76), Lo Celso (Dybala 90+1) - Messi, Martinez (Alvarez 84), Di Maria (N.Gonzalez 90+1).
Rezerve: Rulli, Armani - Acuna, Foyth, Mac Allister, Lisandro Martinez, Papu Gomez.
Selecționer: Lionel Scaloni.
Arbitru: Piero Maza (Chile)
Stadion: Wembley din Londra.
"Finalissima" 2022 va reprezenta cea de-a treia ediție din istorie a Cupei Campionilor CONMEBOL–UEFA. Meciul se va disputa între câștigătoarele ultimelor campioane sud-americane și europene.
- Italia a câștigat EURO 2020 după o victorie în fața Angliei, în timp ce Argentina a cucerit Copa America, în urma unui succes împotriva Braziliei
Această competiție a debutat sub numele "Artemio Franchi" și a mai avut loc de două ori: prima dată în 1985, între Franța și Uruguay (2-0), iar a doua oară în 1993, între Argentina și Danemarca, după victoria "pumelor" la penalty-uri.
Partida din această seară va avea loc pe o arenă neutră, astfel că evenimentul se va disputa pe Wembley. "Finalissima" 2022 se va desfășura după un regulament aparte, astfel că în cazul în care rezultatul va fi unul de egalitate la finalul celor 90 de minute, se va trece direct la executarea loviturilor de departajare.
Italia - Argentina, Live Video, 21:45, Digi Sport 1, în "Finalissima" 2022. Echipele probabile
Italia: Donnarumma - Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson - Barella, Jorginho, Verratti - Bernardeschi, Scamacca, Insigne.
Antrenor: Roberto Mancini
Argentina: E. Martinez - Foyth, Romero, Otamendi, Acuna - De Paul, Rodriguez, Lo Celso - Messi, L. Martinez, Di Maria
Antrenor: Lionel Scaloni
Etichete: italia , argentina , finalissima , meci wembley
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...