Iniesta n-a uitat cum a început fotbalul: "Tata a stat trei luni să strângă bani pentru primele mele ghete"
18.03.2018, 12:46Aflat pe final de contract cu FC Barcelona, Andres Iniesta, 33 de ani, și-a exprimat deja dorința de a nu-și mai prelungi contractul cu trupa blaugrana, iar chinezii au intervenit imediat și l-au ofertat pe "Don Andres" încă din 2017. Iniesta este primul căpitan al Barcelonei după plecarea lui Xavi.
Două echipe au făcut deja oferte pentru Iniesta, iar una dintre ele îi propune un salariu impresionant, 35 de milioane pe an, dar spaniolul în a cărui vitrină stau 34 de trofee cu Barcelona şi cu naţionalele Spaniei, ar fi spus pas.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu toate că este al doilea cel mai titrat jucator de la Barcelona, după Messi, fotbalistul născut în Fuentealbilla, provincia Albacete, nu a uitat cum a început fotbalul. Într-una din declarațiile oferite presei, Andres a povestit despre primele sale ghete primite pe vremea când abia visa la ceea ce putea să-i ofere fotbalul: „Când aveam 12 ani, tatăl meu a stat 3 luni să strângă bani ca să-mi cumpere ghete de fotbal. Acum am bani, dar de fiecare dată când privesc acele ghete, îmi amintesc de unde vin.”
În mai 2017, Iniesta a devenit tată pentru a treia oară, după ce soția sa Anna Ortiz a născut o fetiță. Andres și Anna sunt casătoriți din 2008 și mai au doi copii, Valeria (6 ani) și Paolo Andrea (2 ani).
Ramâne de văzut ce decizie va lua Iniesta, o parte a presei iberice anuntând că acesta ar putea lua în considerare şi retragerea, după încheierea contractului cu Barcelona, la vara, având în vedere numărul redus de minute pe care le-a prins în acest sezon, asta şi din cauza accidentărilor.
2174 minute a strâns Iniesta în acest sezon în toate competițiile, în 32 de partide.
Etichete: contract , fc barcelona , china , andres iniesta , amintiri , ghete de fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...