Hagi e peste Messi, Zico şi Laudrup într-un top al celor mai buni decari din istorie
16.11.2016, 23:10Gică Hagi ocupă locul 6, înaintea unor nume uriaşe precum Lionel Messi, Zico sau Michael Laudrup, într-un clasament al celor mai bune numere 10 din istoria fotbalului, realizat de ediţia norvegiană a celebrei reviste Four Four Two.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Argentinianul Diego Maradona este primul, urmat de maghiarul Ferenc Puskas, în timp ce brazilianul Pele completează podiumul.
Italianul Roberto Baggio ocupă locul 4, iar Michel Platini e pe 5, exact înaintea lui Hagi.
"E uşor să vezi de ce Hagi a fost poreclit Maradona din Carpaţi. A fost egoist, furios şi stângaci. Hagi a fost un jucător cheie pentru Steaua în anii '80, dar a plecat în Europa după dispariţia Cortinei de Fier.
Deşi a jucat atât pentru Real Madrid, cât şi pentru Barcelona, nu a reuşit să devină un star. La Galatasaray a fost o altă poveste. A rămas 5 ani şi a adus primul trofeu european al clubului.
La fel ca ceilalţi decari deveniţi simboluri, Hagi a avut o personalitate puternică şi şi-a inspirat colegii cu ceea ce a arătat pe teren. S-a întâmplat în special în Statele Unite, în 1994, când România a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.
Mijlocaşul a marcat de trei ori, inclusiv un lob senzaţional de la 35 de metri împotriva Columbiei. Cu o singură lovitură, şi-a arătat viziunea, capacităţile şi stilul curajos de joc", au scris jurnaliştii norvegieni.
Imediat după Hagi, pe locul 7, se află brazilianul Zico, în timp ce Messi este doar pe poziţia a opta. Danezul Michael Laudrup şi uruguayanul Enzo Francescoli completează clasamentul.
Etichete: gica hagi , michael laudrup , diego maradona , lionel messi , zico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...