Gundogan, atras de Barça: "Mulți oameni mi-au spus că m-aș potrivi perfect"
02.06.2014, 20:43Ilkay Gundogan s-a accidentat în vara anului trecut și nu a mai revenit de atunci pe terenul de joc. Germanul va pierde și Cupa Mondială, însă speră că va juca din nou în cel mai scurt timp.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Conducerea Borussiei Dortmund i-a propus prelungirea contractului, chiar și în aceste condiții, iar Gundogan a semnat o înțelegere valabilă până în 2016. (DETALII AICI)
Mai multe forțe de pe continent s-au arătat interesate de achiziționarea mijlocașului, chiar dacă acesta nu avea cum să intre imediat în formă maximă. Într-un interviu acordat pentru Kicker, Gundogan a vorbit despre acest lucru.
"Chiar dacă sunt accidentat, cluburi foarte importante au fost interesate să mă transfere. O mulțime de oameni mi-au spus că m-aș plia perfect pe jocul Barcelonei", a declarat fotbalistul Borussiei pentru sursa citată.
Cu toate că acum nu are de gând să părăsească trupa lui Klopp, la fel cum au făcut-o nume grele precum Mario Gotze și Robert Lewandowski, Gundogan nu exclude acest lucru pe viitor.
"Sunt convins că dacă joc la cel mai bun nivel al meu pot să mă impun la orice echipă din lume", este de părere mijlocașul neamț.
Etichete: borussia dortmund , ilkay gundogan , gundogan dortmund , gundogan barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...