Grecia, la picioarele "Generalului" Lucescu. AEK-ului i-a fost greu să recunoască superioritatea adversarului
24.09.2018, 14:14Răzvan Lucescu, "Generalul" cum l-au poreclit grecii, a obţinut cu PAOK Salonic o victorie extrem de importantă în lupta cu AEK Atena pentru titlul de campioană, 2-0 (video), într-un meci cu mai multe conotaţii decât scorul final. S-a jucat în aceeaşi atmosferă incendiară, iar izbânda gazdelor a fost apreciată drept meritată de presa elenă. Totuşi, antrenorul atenienilor a primit cu greu înfrângerea:
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"PAOK a făcut zece erori și noi n-am știut să profităm de ele. Noi am făcut două greșeli și am fost pedepsiți. Dacă nu marchezi, nu poți câștiga”, a declarat Marinos Ouzounidis, antrenorul AEK-ului. O reacţie în care se poate simţi frustrarea. Totuşi, jurnaliştii greci susţin că meciul putea avea alt final, eventual, doar dacă bara pe care au avut-o oaspeţii la 0-0 ar fi fost gol. Altfel, posesia le-a aparţinut oamenilor lui Lucescu jr., iar ocaziile mari au fost egale, 3-3. La situaţii favorabile balanţa înclină tot spre gazde.
Şi după victoria importantă de duminică seară, Răzvan Lucescu a ţinut să se refere la forţa echipei, a grupului care o formează, fără să evidenţieze un jucător anume. ”Avem opt-nouă jucători noi față de sezonul trecut, fiecare cu personalitatea lui, cu stilul lui. Trebuie să-i integrăm pe toți în grup și să-i învățăm filosofia, mentalitatea echipei", a declarat antrenorul român care anul trecut a câştigat Cupa Greciei şi a terminat pe locul secund în campionat, după ce a pierdut la masa verde două meciuri pe teren propriu.
În acest sezon, PAOK a pierdut în faţa Benficăi accesul în UEFA Champions League (1-1 şi 1-4) şi joacă în Europa League, alături de Chelsea, Bate Borisov şi Vidi, competiţii care se văd pe canalele Digi.
- 76 la sută din meciurile disputate de PAOK cu Răzvan Lucescu pe banca de rezerve au însemnat victorii, cel mai bun procent al unui antrenor la Salonic, de la înfiinţarea clubului, 1926
- două titluri are în palmares PAOK, 1976, 1985
După 4 runde, PAOK are tot atâtea victorii, dar numai 10 puncte în clasament pentru că a plecat cu un deficit de -2, pedeapsă din sezonul trecut. În acest moment este lider, dar Olympiakos poate trece peste, cu 12 puncte, dacă bate pe Panionios diseară.
Etichete: razvan lucescu , lucescu paok , video paok - aek 2-0 , generalul lucescu porecla razvan lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...