Gică Hagi, idolul unui star de la Barcelona: "Am avut o copilărie foarte frumoasă"
articol scris de Digi Sport29.06.2023, 14:43
Ajuns la 58 de ani, Gică Hagi a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lumii, la mijlocul anilor 1990.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gică Hagi l-a inspirat pe Ilkay Gundogan
În anii '90, Gică Hagi făcea spectacol la naționala României și evolua la echipe de club precum Barcelona sau Real Madrid. În acea perioadă, "Regele" era un adevărat idol pentru microbiști, iar unul dintre cei care s-au inspirat de la fostul fotbalist român a fost Ilkay Gundogan (32 de ani), noul jucător al Barcelonei.
"Pot spune, cu siguranță, că am avut o copilărie foarte frumoasă”, a spust Ilkay Gundogan, într-un interviu acordat recent. Fratele său, Ilkan, își amintește, de asemenea, că Regele a fost unul dintre idolii lor: "Gica Hagi a fost unul dintre jucătorii noștri preferați la început”, potrivit Sport.es.
- Pentru Barcelona, Hagi a bifat 36 apariții, în perioada 1994-1996, și a marcat 7 goluri
- La rivala Real Madrid, Gică Hagi a jucat 64 de meciuri, între 1990 și 1992, și a marcat 16 goluri
"Am spus-o deja. De ce să nu repet și ca antrenor ce am făcut ca jucător? Sunt în România, dar sunt deschis către alte oferte. Să vedem ce se va întâmpla. În fotbal se pot schimba lucrurile de la o zi la alta.
(n.r. despre Barcelona și Real Madrid) Vorbim despre vise, trebuie să fim cu picioarele pe pământ. Am jucat la ambele echipe, le iubesc pe amândouă. Nu se știe niciodată, dar trebuie să o luăm pas cu pas", a declarat, recent, Gică Hagi, potrivit Marca.
Gică Hagi regretă că nu a jucat în Premier League
Retras din activitate în anul 2001, la capătul unei cariere excelente, Gică Hagi a rămas, totuși, cu anumite regrete din perioada în care a fost fotbalist. Concret, fostul mare internațional a dezvăluit că i-ar fi plăcut să evolueze în Premier League și chiar a amintit de ofertele primite de la Newcastle și Tottenham.
"Mi-a plăcut foarte mult Kevin Keegan în copilărie. El a fost unul dintre idolii mei, așa că mi-ar fi plăcut să joc sub comanda lui la Newcastle, dar nu s-a întâmplat. Tottenham a venit și ea cu o ofertă foarte bună, dar banii nu au contat atât de mult... Când te sună Cruyff și îți cere să mergi la Barcelona, e greu să spui nu.
În 1996, multe zvonuri m-au legat de diverse cluburi din Premier League, dar am optat să mă apropii de România și să semnez cu Galatasaray.
Proiectul lor (n.r. al englezilor) era mare: urmăreau să construiască succesul la nivel continental. Cu siguranță, mi-ar fi plăcut să joc în Anglia. Este o ligă care mi-a plăcut și o urmăream. Încă o urmăresc și acum. Există o cultură fotbalistică fantastică.
Am fost mereu iubit și respectat în Anglia și am avut niște performanțe grozave împotriva adversarilor englezi. Cred că nu am pierdut niciodată împotriva lor. Ar fi fost grozav să joc în Premier League, dar probabil că nu a fost menit să fie. Îmi pare rău că nu s-a întâmplat. Cred că fanilor le-ar fi plăcut stilul meu", a spus Hagi, potrivit publicației engleze Fourfourtwo.
- România, Spania, Italia și Turcia sunt țările în care a evoluat ca fotbalist Gică Hagi
Etichete: gica hagi , barcelona , gundogan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...