Foto Gestul urât al lui Cristiano Ronaldo către un cameraman ”a dezlănțuit iadul”: ”Mi-am pierdut respectul pentru el”
articol scris de Digi Sport29.07.2023, 08:37
Al-Nassr a debutat cu o remiză, 0-0 în compania celor de la Al-Shabab, în grupele Arab Club Champions Cup.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo (38 de ani) a fost introdus pe teren în minutul 62, însă nu a putut schimba soarta jocului și a părăsit terenul nervos.
Cristiano Ronaldo, criticat după gestul făcut la adresa unui cameraman la finalul meciului Al-Nassr - Al-Shabab
După ultimul fluier al arbitrului, starul lusitan s-a dus în zona băncilor de rezerve, unde a fost surprins în timp ce stătea de vorbă cu un adversar.
Galerie Foto
Evident, toate camerele erau focusate pe el, chiar dacă meciul se terminase, iar acest lucru nu i-a convenit lui CR7, care a făcut un gest nepoliticos către un cameraman aflat în apropiere.
Ronaldo a aruncat cu apă spre cel care-l filma și i-a făcut semn să plece de acolo.
Comportamentul portughezului a fost taxat dur, iar criticile au curs ”în valuri” pe rețelele sociale: ”Se poartă ca un băiețel de 10 ani”, ”Urăsc când cineva face astfel de gesturi către o persoană care doar își face meseria”, ”Nu e o imagine care-i face cinste lui Ronaldo”, ”Mi-am pierdut respectul pentru el după acest gest” sau ”Îmi pare rău pentru el”, au fost doar câteva dintre comentarii.
Următorul joc al celor de la Al-Nassr va fi cu Monastir, echipă care a pierdut în prima rundă, 0-4 în fața lui Zamalek. Meciul e programat pe 31 iulie.
Cristiano Ronaldo, acuzat că a semnat în Arabia Saudită pentru bani
Odion Ighalo (34 de ani), atacantul nigerian care a rămas liber de contract după ce s-a despărțit de Al-Hilal în această vară, l-a acuzat pe Cristiano Ronaldo (38 de ani) că s-a transferat la Al-Nassr în Arabia Saudită pentru bani.
În sezonul trecut, Ighalo a fost cel mai bun marcator din Saudi Pro League, unde a jucat în tricoul celor de la Al-Hilal. Însă, în ciuda cifrelor bune înregistrate în ediția precedentă (21 de goluri și 34 de meciuri), nigerianul a fost pus pe liber de saudiți.
La scurt timp după acest moment, Ighalo a recunoscut că a semnat pentru formația din Arabia Saudită din rațiuni financiare, iar, în opinia sa, din același motiv a venit și Cristiano Ronaldo la Al-Nassr, datorită banilor și nu din pasiune.
”Când ești tânăr, da, joci din pasiune. Atunci, nu-ți pasă de bani. Dar la vârsta mea, sunt la finalul carierei, nu știu dacă va mai dura unul, doi ani sau mă voi opri când Dumnezeu îmi va spune să o fac.
Știu că nu va fi mai lungă de trei ani. Toată viața am jucat din pasiune, acum o fac pentru bani. Nu sunt unul dintre acei jucători care vin și spun: "Joc din pasiune". Frate, e vorba de bani. Până la urmă, sunt bani.
Mai joacă Ronaldo din pasiune? Ronaldo a câștigat de 100 de ori mai mult decât am câștigat eu în toată viața mea și totuși a plecat în Arabia Saudită. A făcut asta din pasiune? E pentru bani, frate", a spus Ighalo, într-un interviu acordat celor de la GOAL.
- 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Ighalo, potrivit Transfermarkt
De-a lungul carierei, Ighalo a jucat pentru Cesena (4 partide), Udinese Calcio + Primavera (22 de meciuri, 15 goluri), Shanghai Shenhua (19 meciuri, 10 goluri), Lyn FK (20 de meciuri, 9 goluri, o pasă de gol), Manchester United (23 de meciuri, 5 goluri, o pasă de gol), Al-Shabab (32 de meciuri, 22 de goluri, 4 pase decisive), Changchun Yatai (55 de meciuri, 36 de goluri, 8 pase de gol), Al-Hilal (60 de meciuri, 43 de goluri, 7 pase decisive), Watford (100 de meciuri, 40 de goluri, 11 assist-uri) și Granada (132 de meciuri, 98 de goluri, 6 pase decisive).
Etichete: cristiano ronaldo , al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...