George Pușcaș, lăudat de italieni după Genoa - Palermo 2-0. Cum a fost descrisă pasa de gol a românului
articol scris de Digi Sport12.02.2023, 07:58
George Pușcaș (26 de ani) a reușit o pasă de gol în victoria celor de la Genoa cu Palermo, scor 2-0, în etapa a 24-a din Serie B.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Nota primită de George Pușcaș după meciul Genoa - Palermo 2-0. Aprecierile pentru Radu Drăgușin și Ionuț Nedelcearu
În meciul Genoa - Palermo 2-0 au jucat patru români, Radu Drăgușin, George Pușcaș și Denis Drăguș pentru gazde, în timp Ionuț Nedelcearu s-a aflat în teren pentru oaspeți.
Dintre cei patru români, George Pușcaș a fost cel mai apreciat, după ce a dat o pasă de gol în minutul 90+6, când Jagiello a făcut 2-0.
Pentru evoluția din meciul cu Palermo, George Pușcaș a primit nota 6.5 din partea jurnaliștilor italieni.
”Intră bine, așa cum se întâmplă adesea în ultima vreme. Pasa pentru golul lui Jagiello a fost splendidă”, au scris cei de la Tuttomercatoweb.
”Îl pierde pe Soleri, care aproape face 1-1. În rest, el pare în siguranță în centrul apărării”, a precizat sursa citată, despre Radu Drăgușin, căruia i-a acordat nota 6.
”Iese cam târziu la Gudmundsson care, prin urmare, are timp să marcheze golul decisiv. Dar în rest, are un joc foarte ordonat și îl blocează pe Coda”, au scris italienii și despre Ionuț Nedelcearu.
Denis Drăguș nu a avut realizări în meciul cu Palermo și nu a fost notat de italieni.
În urma rezultatului din etapa a 24-a din Serie B, Genoa se află pe locul doi în campionat, cu 43 de puncte.
De partea cealaltă, cei de la Palermo se află pe poziția a șasea, cu 34 de puncte.
Etichete: serie b , palermo , genoa , george puscas , ionut nedelcearu , denis dragus , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...