GALERIE FOTO Pițurcă a semnat iar cu Al Ittihad! Durata celui de-al doilea mandat la gruparea saudită
09.12.2015, 22:09Este oficial! Victor Pițurcă (59 de ani) este din nou antrenorul celor de la Al Ittihad. După aproape două săptămâni de negocieri intense, fostul selecționer al României a fost de acord să se întoarcă pe banca tehnică a saudiților.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ca și la primul mandat, șeicii arabi au venit la București pentru a-l convinge pe Pițurcă și pentru a parafa actele, numai că, de data aceasta, contractul a fost semnat într-una dintre sălile de protocol ale Hotelului Radisson, din București. Data trecută, toate detaliile s-au pus la punct la Restaurantul ”Doi Cocoși”.
După ce a parafat noul angajament, Pițurcă a primit cadou din partea arabilor și un tricou pe spatele căruia i-a fost imprimat numele.
Pițurcă a semnat miercuri, 9 decembrie, un contract valabil doi ani și jumătate iar de mâine se va implica iar în tot ceea ce înseamnă pregătirea echipei. Nu-i va fi greu antrenorului să-și intre în pâine, mai ales că nu a trecut mult timp e când a plecat.
Iniţial, Piţurcă le-a transmis şeicilor că va reveni la echipă doar dacă preşedintele Hamed Al Balawi îşi va da demisia. În cele din urmă, şeicii au acceptat şi această condiţie, iar Piţurcă va colabora doar cu Ibrahim Al Balawi, cel care l-a adus la Ittihad.
Potrivit unor surse, Victor Pițurcă pare decis să se despartă de cel mai important om din lot, ghanezul Sulley Muntari, fost mare jucător în campionatul Italiei și fratele lui Muniru de la Steaua, unde a evoluat pentru Udinese, Inter și AC Milan. Piți vrea să decidă singur în privința transferurilor, acesta având în plan să schimbe lotul din temelii în această iarnă.
Tehnicianul a mai condus-o pe Al Ittihad în sezonul 2014-2015, dar a fost dat afară de la echipă în vară, după ce a terminat campania pe locul 4 în Arabia Saudită şi a ratat calificarea în Liga Campionilor Asiei.
După 9 etape disputate în campionat, Al Ittihad a înregistrat 5 victorii, două egaluri şi două eşecuri, fiind pe locul 3, la 7 puncte de liderul Al Hilal.
Galerie Foto
Etichete: victor piturca , piturca , victor piturca a semnat cu al ittihad foto , pitruca al ittihad foto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...