Galatasaray negociază cu o echipă din Italia transferul lui Olimpiu Moruțan după ce înțelegerea cu Sivasspor a intrat în impas!
articol scris de Digi Sport31.07.2022, 20:24
Transferul lui Olimpiu Moruțan (22 de ani) la Sivasspor a intrat în impas, astfel că Galatasaray încearcă să găsească o altă destinație pentru fotbalistul român.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul celor de la Sivasspor s-a arătat deranjat de faptul că cei aflați la conducerea clubului nu au rezolvat transferurile cerute.
Galatasaray negociază cu o echipă din Italia transferul lui Olimpiu Moruțan după ce înțelegerea cu Sivasspor a intrat în impas!
Moruțan a fost și pe radarul celor de la Pisa, formația care activează în Serie B, dar s-a spus că mutarea a picat după ce Galatasaray a ajuns la un acord cu cei de la Sivasspor.
Totuși, potrivit Aspor, negocierile dintre Galatasaray și Pisa ar fi fost reluate, iar fotbalistul român este așteptat în Italia. Claudio Chiellini, directorul sportiv al italienilor, și Giovanni Corado, antrenorul echipei, s-ar ocupa personal de negocierile cu formația turcă.
Aceeași sursă precizează că italienii vor să îl aducă pe Moruțan sub formă de împrumut pentru un sezon, însă își doresc să aibă opțiune de cumpărare pentru patru milioane de euro.
Riza Calimbay îl cere de urgență pe Olimpiu Moruțan
Sivasspor a pierdut fără drept de apel Supercupa Turciei, sâmbătă seară, scor 0-4, în fața campioanei Trabzonspor, iar Riza Calimbay a reclamat faptul că echipa nu este pregătită pentru un sezon atât de aglomerat, cum se anunță.
Antrenorul lui Sivasspor a transmis un mesaj conducerii, prin care a cerut să-i fie aduși jucătorii doriți, pentru a emite pretenții înalte în acest sezon.
”Atât în Europa, cât și în campionat, trebuie să ne facem o echipă puternică, cu alternative. A fost o lecție importantă pentru noi. Trebuie să obținem jucătorii de care avem nevoie și să ne îndeplinim obiectivele fără să mai facem greșeli. Am întârziat cu transferurile. Nu putem face precum echipele mari, să achităm 5 milioane de euro pentru un transfer. Așteptăm un jucător de o lună, dar nu am reușit să-l obținem”, a declarat antrenorul celor de la Sivasspor, conform presei din Turcia.
Etichete: transfer , galatasaray , sivasspor , pisa , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...