Gabriel Tamaș nu va reveni în Liga 1. A semnat un nou contract cu Hapoel Haifa
18.07.2019, 17:21Chiar dacă oficialii de la Astra Giurgiu au afirmat că au negociat o revenire a lui Gabriel Tamaș (35 de ani) în Liga 1, fundașul român a semnat prelungirea contractului cu Hapoel Haifa.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
“La finalul unei întâlniri cu patronul Yoav Katz, antrenorul Haim Silvas şi juc-torul Gabriel Tamaş au convenit ca jucătorul să rămână la Hapoel Haifa şi fotbalistul a semnat un contract penntru următorul sezon”, se arată pe pagina de Facebook a grupării din Israel.
Gabriel Tamaş se află la Hapoel din 2017 şi va continua la israelieni, chiar dacă apărătorul a avut probleme cu oficialii clubului.
Gabriel Tamaș a fost prins băut la volan, fără permis valabil
Gabi Tamaş nu doar că a condus la volan cu o alcoolemie de trei ori mai mare şi a ajuns la 205 km/h. Potrivit Yediot Aharonot, fundaşul român avea şi un permis care nu era valabil.
Jucătorul a fost dus la momentul respectiv în faţa unei instanţe din oraşul Petah Tikva, situat în apropiere de Tel Aviv, şi a fost arestat.
"Un jucător străin de fotbal a fost prins conducând cu 205 km/h pe autostradă și având o alcoolemie de 0.773 mg/l în aerul expirat" anunțau israelienii de la Sport 1.
Gabi Tamaș se afla în mașină împreună cu două femei în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliție.
Etichete: gabriel tamas , astra giurgiu , hapoel haifa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...