La 34 de ani, Gabi Tamaş a semnat un nou contract: ”Aici e casa mea!”
19.05.2018, 09:55Gabi Tamaș (34 de ani) a primit o veste bună la puțin timp după ce a reușit să câștige cu Hapoel Haifa Cupa Israelului, primul trofeu al clubului din acest an. Internaționalul român a primit propunerea de a semna un nou contract cu israelineii, pe care a acceptat-o.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Sunt foarte fericit pentru că voi mai juca doi ani în cadrul acestui club, care a devenit casa mea în ultimul an. Mulțumesc proprietarului pentru condițiile create, le mulțumesc celor din staff, colegilor și nu în ultimul rând suporterilor, pe care i-am, simțit alături de mine. Sperăm să avem realizări notabile și de acum înainte”, a spus Tamaș, imediat după ce a parafat noul contract, pentru site-ul oficial al clubului.
În campionat, Hapoel Haifa se află pe locul 4 în clasamentul play-off-ului din Israel, cu 61 de puncte. Echipa lui Tamaș e la 6 puncte de Beitar Ierusalim, ocupanta locului trei, și la 16 lungimi de liderul Hapoel Beer Sheva.
Fundașul român a ajuns la Hapoel Haifa în iulie 2017, după ce s-a despărţit de FCSB şi a semnat un contract valabil până în iunie 2019.
32 de partide a bifat Gabi Tamaș în campionatul Israelului, în acest sezon și a marcat un singur gol. Internaționalul român a mai jucat de 5 ori în Cupa Statului Israel și de 4 ori în Cupa Ligii.
Etichete: gabi tamas , tamas , tamas hapoel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...