Francezul Herve Renard a preluat postul de selecționer al Coastei de Fildeș
31.07.2014, 20:42Francezul Herve Renard a fost numit selecţioner al echipei de fotbal a reprezentativei Coastei de Fildeș în locul compatriotului său Sabri Lamouchi, care a demisionat în urma eliminării naţionalei africane de la Mondialul 2014 în faza grupelor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În vârstă de 45 de ani, acesta va fi prezentat oficial luni, după semnarea unui contract pe doi ani. El îşi va începe în septembrie misiunea pe banca "elefanţilor", care vor juca în preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni (CAN) 2015.
De altfel, federaţia ivoriană i-a fixat ca obiectiv francezului câştigarea acestei competiţii. Tehnicianul a izbutit această performanţă în 2012, cu Zambia, după o finală câştigată chiar în faţa ivorienilor la loviturile de departajare.
Renard a mai fost antrenor secund la naţionala Ghanei (2007-2008), apoi selecţioner al Zambiei (2008-2010 şi 2011-2013). Francezul a mai pregătit pentru puţin timp naţionala Angolei, în 2010, şi o echipă algeriană, USM Alger, în 2011.
În cursul sezonului trecut, acesta a preluat echipa franceză Sochaux, pe care însă n-a reuşit s-o menţină în Ligue 1.
Etichete: fotbal international , coasta de fildes , herve renard este selectionerul coastei de fildes , herve renard coasta de fildes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...