Fotbalist legendar al naționalei Egiptului, pe lista suspecților de terorism!
18.01.2017, 19:13Unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria Egiptului, Mohamed Aboutrika, a fost trecut de statul egiptean pe o listă cu suspecți de terorism care ar avea legături cu Frăția Musulmană, cea mai veche organizație politică islamistă din lume (înființată în 1928).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Egiptul a scos organizația în afara legii și a pus-o pe lista celor teroriste. Au fost arestați mii de susținători ai cauzei, de când forțele militare l-au îndepărtat pe președintele Muhamed Mursi, în iulie 2013, cu toate că Frăția Musulmană susține că rămâne pașnică.
Fanii au reacționat și au spus că jucătorului i se face o nedreptate legendarului mijlocaș ofensiv care a fost timp de un deceniu unul dintre stâlpii naționalei.
Acum în vârstă de 38 de ani, Aboutrika a negat că ar fi printre susținătorii Frăției Musulmane, dar după alegerile din 2012, unde a făcut parte din campania fostului președinte, i-au fost sechestrate bunurile de către un comitet înființat pentru a prelua și a gestiona proprietățile și fondurile organizației islamiste.
"E o nedreptate. Asta merită să i se întâmple lui Aboutrika după tot ce a făcut pentru țara lui? Și apropo, popularitatea lui e mai mare decât a președintelui!", a spus un fan în vârstă de 62 de ani, citat de Reuters.
"Am fost șocată când am deschis televizorul și am văzut știrile. Copiii mei au fost devastați", a spus și Mona Mohamed, o angajată a clubului Al Ahly, unde Aboutrika a jucat timp de 10 ani.
100 de meciuri și 38 de goluri are Mohamed Aboutrika în echipa națională a Egiptului, pentru care a jucat din 2001 până în 2013.
3 echipe de club a avut Aboutrika în toată cariera: Tersana (1990-1997, la juniori, 1997-2003 la seniori), Al Ahly (2004-2014) și Baniyas Club (2013, ca împrumut).
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: mohamed aboutrika , aboutrika terorism , aboutrika egipt , mohamed aboutrika terorism , mohamed aboutrika terorism egipt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...