Foști jucători din Austria, acuzați oficial în scandalul meciurilor aranjate
15.04.2014, 19:42Foştii fotbalişti austrieci Dominique Taboga, Sanel Kuljic şi "alte câteva persoane" au fost puse sub acuzare în legătură cu un scandal al meciurilor trucate din campionatul Austriei, care a izbucnit anul trecut, au anunţat procurorii, citaţi de Reuters.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Procurorii din oraşul Graz au indicat într-un comunicat că nu vor mai oferi detalii cât timp se desfăşoară investigaţiile.
Justiţia a anunţat în noiembrie că anchetează 17 meciuri disputate în primele două divizii în ultimii şapte ani, care ar fi putut fi manipulate.
Autorităţile fotbalului austriac l-au suspendat pe viaţă în februarie pe Dominique Taboga, un fundaş de 31 de ani. Acesta, fost jucător al echipei de primă divizie Groedig, a dezvăluit afacerea când a depus plângere pe 11 noiembrie, susţinând că a fost şantajat de mafia pariurilor sportive.
Taboga a încercat să implice patru coechipieri ai săi de la Groedig în această afacere, dar clubul a precizat că ei au refuzat.
Sanel Kuljic, un atacant care "a agăţat ghetele în cui" în 2012, a strâns 20 de selecţii pentru naţionala Austriei.
Agerpres
Etichete: meciuri trucate , jucatori austria , procurori meciuri , meciuri austria jucatori acuzati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...