Florin Tănase, în centrul atenției la Al-Jazira! Ce a postat noua sa echipă
articol scris de Digi Sport20.08.2022, 18:10
Florin Tănase (27 de ani) s-a transferat în această vară de la FCSB la Al-Jazira, iar fostul căpitan al roș-albaștrilor a fost primit cu mult entuziasm în Emiratele Arabe Unite.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Florin Tănase, în centrul atenției la Al-Jazira! Ce a postat noua sa echipă
Adus cu mult fast la Al-Jazira, în schimbul a trei milioane de euro, Florin Tănase i-a impresionat deja pe arabi, datorită tehnicii pe care a arătat-o la antrenamente. Până la debutul oficial al românului, oficialii clubului au postat o imagine cu fostul căpitan al FCSB-ului, însoțită de un mesaj special.
"Florin Tănase este primul jucător român care semnează cu echipa noastră", a transmis Al-Jazira, pe Instagram.
Florin Tănase a spus cu ce antrenori români s-a sfătuit înainte de a semna cu Al-Jazira
Fostul căpitan al FCSB-ului a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul, iar arabii așteaptă să îl vadă la treabă cât mai repede pe fotbalistul pentru care au plătit trei milioane de euro. Până atunci, Florin Tănase a oferit un interviu pentru site-ul clubului și a spus, printre altele, cu ce antrenori români s-a sfătuit înainte de a sosi în zona Golfului.
"Sunt foarte fericit pentru că am ajuns la un club atât de bine organizat. Un club mare din Emiratele Arabe Unite. Suporterii se așteaptă să marchez goluri și eu sper că voi reuși să fac acest lucru. Sper să marchez cât mai multe goluri și să-mi ajut echipa să câștigăm cât mai multe meciuri și trofee.
Înainte să vin aici am vorbit cu Mirel Rădoi și cu Cosmin Olăroiu. Mi-au spus că este un club mare, foarte bine organizat și că este o onoare pentru mine dacă ajung aici.
Sper să mă impun cât mai repede și să câștig cât mai multe trofee alături de Al Jazira. Sper să-i ajut pe cei tineri cu experiența mea și împreună să facem lucruri foarte frumoase”, a spus Florin Tănase într-un interviu acordat pentru site-ul clubului.
Etichete: al jazira , florin tanase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...