Video Florin Tănase, gol "marcă înregistrată" la Al-Jazira! Finalizare elegantă a românului, după ce a "îmblânzit" mingea
articol scris de Digi Sport04.11.2022, 20:21
Florin Tănase (27 de ani) a fost din nou titular pentru Al-Jazira, în cadrul meciului cu Al Nasr, scor 2-0, din etapa a noua a campionatului Emiratelor Arabe Unite.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Fostul căpitan al lui FCSB a înscris iarăși pentru formația care l-a cumpărat în vară pentru trei milioane de euro.
Florin Tănase este în formă la Al-Jazira
În minutul 37 al meciului de vineri seară, Tănase a primit o pasă filtrantă de la Ali Mabkhout, în urma căreia a scăpat singur cu portarul.
Cu aceeași calmitate arătată și în fotbalul românesc, Tănase a "îmblânzit" mingea, a făcut o fentă din corp, iar apoi a trimis mingea elegant, printre picioarele portarului advers.
Florin Tănase, la al treilea gol pentru Al-Jazira
Este a treia oară când Tănase găsește drumul spre gol în tricoul noii sale echipe. Românul are două reușite în campionat și una în Cupa Ligii.
În plus, Tănase a înregistrat și două pase decisive în primul eșalon din Emiratele Arabe Unite.
Grație victoriei cu Al Nasr, trupa lui Tănase a urcat pe locul secund în campionat, cu 17 puncte, la două lungimi în spatele liderului Al-Ahli Dubai.
Etichete: al jazira , florin tanase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...