Video Florin Andone a marcat primul său gol în tricoul lui Cadiz, în Cupa Spaniei. A eliminat un fost antrenor din Liga 1
17.12.2021, 08:55Atacantul român al celor de la Cadiz, Florin Andone (28 de ani), a marcat primul său gol în tricoul noii sale echipe, joi seară, în victoria din 32-zecimile Cupei Spaniei, contra celor de la Albacete, scor 1-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florin Andone a reluat cu capul centrarea oferită excelent, din corner, de colegul său Martin Calderon, în minutul 20, balonul a lovit bara și s-a oprit în plasa porții. A fost singurul gol al meciului, iar Cadiz s-a calificat în faza următoare a competiției.
VIDEO: Rezumat Albacete - Cadiz 0-1
Florin Andone a fost titular și a jucat până în minutul 82, când a fost înlocuit cu Ruben Sobrino.
A fost primul său gol marcat într-o partidă oficială, după o pauză de mai bine de doi ani. Ultima dată, marca o dublă pentru Galatasaray, în victoria contra celor de la Sivasspor, scor 3-2, pe 18 octombrie 2019.
Internaționalul român l-a eliminat, astfel, pe fostul antrenor al celor de la Viitorul Constanța, Ruben de la Barrera, actualmente tehnicianul celor de la Albacete (liga a treia).
Pentru Florin Andone a fost primul gol marcat în tricoul celor de la Cadiz, din a patra încercare. A mai fost folosit în trei partide din La Liga, unde a adunat doar 108 minute.
Presa din Spania anunță că Florin Andone are șanse foarte mari să o părăsească pe Cadiz, deoarece are un salariu consistent și nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Golul cu Albacete poate reprezenta un punct decisiv de cotitură pentru fotbalistul român.
Acesta ar urma să se întoarcă la clubul de care aparține, Brighton, cu șanse foarte mari să fie din nou împrumutat, pentru a prinde mai multe minute.
Etichete: cupa spaniei , albacete , cadiz , florin andone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...