”Femeile să stea la aragaz!” Declarația a dus la o pedeapsă unică: se antrenează cu echipa feminină
05.10.2016, 09:15Doi jucători de la Sparta Praga, fosta adversară a Stelei din turul III preliminar UEFA Champions League, au fost trimişi să se antreneze cu echipa feminină, după ce au făcut comentarii sexiste la adresa unei femei arbitru asistent, la meciul cu FC Brno, scor 3-3, disputat duminică, în etapa a 9-a a campionatului ceh de fotbal, informează BBC.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul Tomas Koubek, 24 de ani, a declarat că "femeile trebuie să stea la aragaz", după ce asistentul Lucie Ratajova nu a semnalizat un ofsaid în partida de la Brno.
Tot "la aragaz" a trimis-o pe Ratajova şi mijlocaşul Lukas Vacha, 27 de ani. El a însoţit cu acestă exprimare o poză a arbitrului asistent, postată pe Twitter.
Preşedintele exceutiv al clubului, Adam Kotalik, a catalogat afirmaţiile fotbaliştilor drept "inacceptabile" şi i-a trimis la echipa feminină, unde "vor vedea că femeile se pot descurca nu numai la aragaz".
"Abia îi aşteptăm pe băieţi să se antreneze cu noi", a declarat căpitanul echipei feminine, Iva Mocova.
Vorbind despre meciul de duminică, intenaţionalul ceh Koubek a adăugat că "femeile nu ar trebui să arbitreze meciuri masculine". Ulterior, el a postat o fotografie pe Facebook, cu soţia şi cu fiica lui, precizând că doreşte să le ceară scuze tuturor femeilor.
Vacha, jucător ce a evoluat şi el în echipa naţională, a precizat că el s-a referit la o greşeală de arbitraj care a influenţat rezultatul meciului, nu la toate femeile.
Reluările au arătat că mijlocaşul Alois Hycka de la Brno a fost câţiva metri în ofsaid atunci când a marcat golul egalizator, în minutul 90+2.
Kobek va fi judecat, joi, de Comisa de Disciplină a federaţiei cehe pentru remarcele sale.
Etichete: sparta praga , koubec , vacha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...