FC Ural i-a decis viitorul lui Eric Bicfalvi. Ce se întâmplă cu românul care evoluează de 6 ani și jumătate în Rusia
articol scris de Digi Sport09.02.2023, 14:51
Eric Bicfalvi (35 de ani) evoluează în acest moment pentru FC Ural, însă contractul acestuia va expira la finalul sezonului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Internaționalul român a ajuns pentru prima dată în Rusia în vara anului 2016, de la Dinamo la Tom Tomsk. După doar câteva luni, Bicfalvi a fost transferat de FC Ural, iar oficialii clubului au vorbit despre viitorul fotbalistului la echipă.
Bicfalvi rămâne la Ural încă un an și jumătate
Întrebat despre situația lui Eric Bicfalvi, Grigori Ivanov, președintele lui Ural, a dezvăluit că românului i s-a propus un nou angajament și va continua la echipă. Mai mult, oficialul clubului rus a dat de înțeles că mijlocașul și-ar putea încheia cariera la actuala formație.
"Avem un contract valabil cu Eric Bicfalvi pentru încă un an și jumătate. Unde să meargă și să joace în afară de echipa noastră? Are deja 36 de ani (n.r. a împlinit 35 de ani pe 5 februarie). E fotbalistul nostru și ne dorim foarte mult să joace pentru noi", a spus Grigori Ivanov, președintele lui Ural, potrivit RIA Novosti.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Eric Bicfalvi, potrivit Tranfermarkt.com
- 167 de meciuri, 53 de goluri și 15 pase decisive reprezintă cifrele lui Bicfalvi, care poartă numărul 10 la Ural
Mijlocașul a apărut pe prima scenă a fotbalului românesc la Jiul Petroșani, de unde a fost transferat de FCSB în 2007, și a mai evoluat la Gloria Buzău, Volyn Lutsk, Liaoning, Dinamo și Tom Tomsk.
Eric Bicfalvi are 9 meciuri în tricoul echipei naționale de seniori. Ultima convocare datează din martie 2021, în mandatul lui Mirel Rădoi, unde a jucat 14 minute în victoria cu Macedonia de Nord, scor 3-2.
Etichete: rusia , erik bicfalvi , fc ural
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...