Video Faza zilei sub ochii lui Rusescu. Un câine a intrat pe teren de trei ori și a împiedicat executarea unei lovituri libere
17.02.2020, 17:45Un câine a ținut morțiș să "execute" el o lovitură liberă și nu a vrut să renunțe la minge cu niciun chip. S-a întâmplat duminică, în etapa a 22-a din liga a doua turcă, în meciul dintre Karagumruk și echipa lui Raul Rusescu, Giresunspor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În prima repriză, chiar sub ochii lui Rusescu, cei de la Karagumruk se pregăteau să execute o lovitură liberă, însă n-au mai apucat, după ce câinele a intrat în viteză pe teren și a "arestat" mingea. Simpaticul patruped nu a vrut să renunțe la minge, însă în cele din urmă, un jucător l-a "ademenit" după ce i-a aruncat mingea în afara terenului și cățelul s-a dus repede după ea.
Nu a trecut însă mult timp și câinele a revenit pe teren cu mingea în gură. Cu greu a fost scos de pe teren de căpitanul Yldirim, care l-a luat în brațe și l-a băgat în spatele unei uși, însă cățelul a găsit o modalitate să revină pe teren în a doua repriză.
Meciul Karagumruk - Giresunspor s-a încheiat, în cele din urmă, cu victoria gazdelor. La oaspeți, Rusescu a fost înlocuit la pauză. Gazdele sunt pe locul 9, în timp ce echipa lui Rusescu e pe 11, în liga a doua turcă.
Etichete: caine , raul rusescu , giresunspor , karagumruk , caine pe teren
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...