Video Fault oribil în derby-ul Ungariei. Faza care a făcut înconjurul lumii: până și coechipierii lui s-au luat cu mâinile de cap
articol scris de Digi Sport25.10.2020, 16:32
Ferencvaros, venită după înfrângerea cu 1-5 în fața Barcelonei, și Ujpest s-au întâlnit în marele derby al campionatului din Ungaria, într-un meci jucat cu circa 16.000 de fani în tribune, în ciuda pandemiei de coronavirus.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Intrare oribilă în derby-ul Ungariei: Frimpong a lovit cu gheata în cap un adversar
”Fradi” a câștigat cu 2-0, însă faza care a făcut înconjurul planetei s-a petrecut în ultimele secunde ale partidei. Eroul negativ a fost Abraham Frimpong (27 de ani), fundașul central al campioanei Ungariei.
Într-o cursă pentru minge, apărătorul ghanez și-a pierdut cumpătul și l-a lovit cu crampoanele în cap pe adversarul său, Patrik Bacsa. Intrarea a fost atât de oribilă, încât până și coechipierul lui Frimpong, portarul Denes Dibusz, s-a luat cu mâinile de cap când a văzut.
Africanul a fost imediat eliminat, însă a rămas la fel de nervos. Frimpong a vrut să se încaiere cu adversarii care-i cereau socoteală, fiind convins cu greu să părăsească terenul de joc și să se ducă la vestiare.
Reacția lui Abraham Frimpong, după intrarea oribilă din Ferencvaros - Ujpest
Intrarea lui Abraham Frimpong i-a șocat pe iubitorii fotbalului. ”Nu are cum să fie neintenționată”, a scris un suporter, pe Twitter.
Ghanezul s-a scuzat, imediat după partidă. ”Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat la finalul meciului. Sigur că n-am vrut să provoc accidentarea, a fost ghinion. Aș vrea să îmi cer scuze lui Patrik Bacsa. Sper că n-a suferit o lovitură serioasă”, a spus jucătorul lui Ferencvaros, pentru site-ul clubului.
După victoria din derby-ul Budapestei, Ferencvaros rămâne lider în Ungaria, cu 16 puncte din șase jocuri. Ujpest este pe șase, având 10 puncte acumulate, după opt meciuri disputate.
Etichete: ferencvaros , abraham frimpong , ferencvaros-ujpest
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...