Eșec pentru Dan Petrescu la primul meci oficial pe banca lui Jeonbuk! Locul ocupat de echipa românului
articol scris de Digi Sport24.06.2023, 14:57
Sâmbătă, 24 iunie, Dan Petrescu (56 de ani) a disputat primul său meci oficial pe banca celor de la Jeonbuk.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Eșec pentru Dan Petrescu la primul meci oficial pe banca lui Jeonbuk! Locul ocupat de echipa românului
Formația antrenorului român a cedat cu scorul de 0-2 în fața celor de la Gwangju, ocupanta locului 5 din Coreea de Sud. Golul a fost marcat de către Lee Soon-Moon (min. 20) și Lee Kun-Hee (min. 90+2). Totodată, gazdele au mai punctat o dată prin Han-Gil Kim, în minutul 69, însă reușita a fost anulată după consultarea VAR.
În urma acestui rezultat, Jeonbuk ocupă locul 7 în ierarhie. Următorul meci al trupei lui Dan Petrescu este programat pe 28 iunie, tot împotriva celor de la Gwangju, însă duelul va avea loc în Cupa Coreei de Sud de această dată.
Duelul de astăzi a fost al doilea al lui Jeonbuk de la venirea lui Dan Petrescu. În primul meci, asiaticii s-au impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Persis Solo (Indonesia), într-un meci amical.
Dan Petrescu: "Jeonbuk e cel mai mare club din cariera mea"
Pentru Dan Petrescu este prima experienţă în Coreea de Sud, după ce a mai antrenat în China, Polonia, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, România şi Turcia.
- 5 titluri de campion al României, o Supercupă a României, o Cupă a Rusiei și titlul în liga secundă din Rusia sunt trofeele din palmaresul lui Dan Petrescu.
La conferința de presă, Dan Petrescu a surprins prin afirmația că Jeonbuk este cel mai mare club din cariera sa de antrenor. Cu siguranță, aceste cuvinte vor stârni reacții negative în rândul fanilor echipei CFR Cluj, care a jucat mulți ani în grupele Champions League și care a fost aproape să o elimine pe FC Sevilla din Europa League, în 2020.
“Este prima mea conferinţă de presă în Coreea şi sper că vom avea o relaţie bună eu şi toată presa. Când am fost sunat să fiu întrebat de venirea în Coreea, am spus că voi veni doar pentru un club, Jeonbuk. Am răspuns imediat că bineînţeles că voi veni, că va fi o onoare pentru mine să fiu la cel mai mare club din Coreea. Sunt fericit că sunt aici şi sper să aduc victorii echipei şi să fim mereu în vârf.
Când antrenam în China, am jucat în Liga Campionilor împotriva lui Jeonbuk, am văzut când am venit aici să jucăm facilităţile, fanii... Am fost impresionat de ce am văzut şi visam ca într-o zi să fiu aici, să antrenez un astfel de club.
Am experienţă mare ca antrenor, dar cred că acesta este cel mai mare club din cariera mea. Este o responsabilitate mare pentru mine, ştiu asta, dar sunt totodată foarte fericit. Cred că am ales clubul potrivit în momentul potrivit pentru mine”, a spus Dan Petrescu.
Etichete: coreea de sud , dan petrescu , jeonbuk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...