Eroul Spaniei de la JO, propus la Barcelona de către impresarul lui Cristiano Ronaldo! Detaliile posibilei mutări
articol scris de Digi Sport01.08.2021, 14:04
Echipa olimpică de fotbal a Spaniei a reușit să se califice în semifinalele Jocurilor Olimpice, după un meci spectaculos cu Coasta de Fildeș, încheiat 5-2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eroul ibericilor a fost atacantul Rafa Mir (24 de ani), care a trimis meciul în prelungiri prin golul din minutul 90+2, pentru ca mai apoi să înscrie alte două, reușind astfel un hattrick.
Rafa Mir, propus de Jorge Mendes la Barcelona
La nivelul echipelor de club, Rafa Mir aparține de Wolverhampton, însă a fost împrumutat sezonul trecut la Huesca. Impresarul său este nimeni altul decât Jorge Mendes, care reprezintă mai mulți jucători portughezi ai "lupilor".
Potrivit publicației spaniole Sport, cel care îi este impresar și lui Cristiano Ronaldo l-a propus pe Rafa Mir la Barcelona, iar catalanii ar fi interesați de un eventual transfer. Atacantului îi expiră înțelegerea cu Wolverhampton vara viitoare, iar clubul englez va cere mai puțini bani, în cazul materializării unei mutări.
- 12 milioane de euro este cota de piață a lui Rafa Mir, potrivit celor de la Transfermarkt.
- 16 goluri și o pasă de gol a reușit Rafa Mir în 39 de meciuri pentru Huesca, în sezonul trecut.
Rafa Mir, eroul Spaniei din meciul cu Coasta de Fildeș
Coasta de Fildeș a reușit să deschidă scorul la Tokyo prin Eric Bailly în fața unei selecționate iberice cu nume ca Unai Simon, Eric Garcia, Pedri, Marco Asensio, Mikel Oyarzabal sau Dani Olmo în echipa de start.
Spania a reușit să egaleze în minutul 30, prin Dani Olmo, și chiar a avut șansa să preia conducerea înaintea pauzei, dar reușita lui Mikel Oyarzabal a fost anulată pe motiv de ofsaid.
Egalitatea de pe tabela de marcaj, cu care s-a intrat la pauză, a fost păstrată până în minutul 91, când Max Gradel a dat lovitura și a marcat golul care părea că îi va duce pe ivorieni în semifinale. Rafael Mir, atacantul care aparține de Wolverhampton, nu a fost, însă, de acord, a marcat în minutul 93 și a trimis meciul în prelungiri.
În timpul suplimentar, ibericii s-au dezlănțuit și au marcat de trei ori, prin Mikel Oyarzabal, care a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 98, și același Rafael Mir, care și-a completat hattrick-ul în minutele 117 și 121.
Etichete: barcelona , jorge mendes , wolverhampton , rafa mir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...