Episod cu repetiție pentru Dennis Man. Anunțul făcut de Serie B
articol scris de Digi Sport03.05.2023, 20:21
Dennis Man (24 de ani) a marcat pentru Parma în meciul cu Benevento, scor 2-2, în etapa a 35-a din Serie B și a fost răsplătit.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dennis Man, inclus din nou în echipa etapei din Serie B
După ce în etapa a 34-a a marcat contra celor de la Cagliari și a fost inclus în echipa etapei, același lucru s-a întâmplat și în etapa a 35-a din Serie B.
În urma evoluției din etapa a 35-a, Dennis Man se numără primtre cei mai buni fotbaliști din Serie B, conform anunțului făcut de italieni.
Echipa etapei 35 din Serie B: Alfonso - Cistana, Zaro, D Orazio - Zampano, Mazzitelli, Acampora, Man - Antonucci, Pohnjanpalo, Odogwu
- 25 de meciuri, 6 goluri și două pase decisive reprezintă cifrele lui Man la Parma în acest sezon
Nota primită de Dennis Man după golul din meciul cu Benevento
Românul a fost titular și a jucat până în minutul 58, când a fost înlocuit cu Valentin Mihăilă. Pentru evoluția de la Benevento, Dennis Man a fost notat cu 6.5.
”Românul oscilează între momente de lumină și de umbră. A avut câteva acțiuni interesante, cu idei bune, dar au fost și faze în care a luat decizii greșite.
A avut o combinație bună cu Sohm, în urma căreia a rămas singur cu portarul, dar nu a reușit să marcheze. La faza golului, însă, a fost pregătit, omul potrivit la locul potrivit”, a scris portalul Parma Live despre Dennis Man.
Valentin Mihăilă, în schimb, a primit nota 5: ”Putea face diferența cu viteza sa, dar a intrat pe teren cu suficiență”.
Etichete: parma , dennis man , echipa etapei serie b , gol dennsi man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...