Edinson Cavani și-a anunțat retragerea de la naționala Uruguayului
articol scris de Digi Sport31.05.2024, 10:05
Edinson Cavani (37 de ani), al doilea cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale de fotbal a ţării sale, şi-a anunţat retragerea de la naționala Uruguayului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"El Matador", cum este poreclit de fani, a precizat că a luat decizia de a se retrage după 136 de meciuri sub tricoul selecţionatei "Celeste", pentru a se concentra pe cariera sa la echipa de club, el fiind unul din atacanţii echipei argentiniene Boca Juniors.
Edinson Cavani: ”Am decis să mă retrag, dar vă voi urmări cu inima plină de emoţie acest frumos tricou”
"Am fost şi voi fi întotdeauna mândru că am îmbrăcat acest tricou pentru a reprezenta ce iubesc cel mai mult în lume, ţara mea", a declarat el într-un mesaj dedicat "mult iubitei Celeste", mulţumind în acelaşi timp tuturor persoanelor care i-au fost alături de la debutul său la naţională, în 2008, notează Agerpres.
"Mă voi dedica acestei noi etape din cariera mea şi voi da tot ce am de dat acolo unde mă aflu. Astăzi, eu am decis să mă retrag, dar vă voi urmări cu inima plină de emoţie, la fel ca atunci când intram pe teren cu acest frumos tricou", a transmis Cavani.
Cavani a înscris 58 de goluri pentru echipa naţională, al doilea cel mai bun total după compatriotul său Luis Suarez (68), şi a participat la patru ediţii de Cupă Mondială: Africa de Sud (2010), unde Uruguayul a ajuns în semifinale, Brazilia (2014), Rusia (2018) şi Qatar (2022). El a câştigat trofeul Copa America în Argentina, în 2011.
El este, totodată, al treilea cel mai selecţionat jucători din istoria echipei naţionale, după Diego Godin (161) şi Luis Suarez (137).
Fostul atacant al echipei Paris Saint-Germain (2013-2020), al doilea cel mai bun marcator din istoria clubului, cu 200 de goluri, după Kylian Mbappe (256), nu a mai fost selecţionat de la Mondialul din 2022, la care naţionala "Celeste" nu a trecut de grupe.
"Pentru totdeauna Celeste, Matador", a scris Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) pe contul său de X, alături de un video care a retrasat cariera lui Cavani sub tricoul uruguayan.
"La revedere, Matador", a transmis, la rândul ei Federaţia uruguayană de fotbal (AUF): "Mulţumim pentru tot, din adâncul inimii, tu eşti o legendă".
- un milion de euro este cota de piață a lui Cavani, potrivit Transfermarkt
Etichete: retragere , uruguay , edinson cavani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...