Echipele din grupa D de la Cupa Africii sunt la egalitate perfectă după două etape
24.01.2015, 23:55Situație extrem de rară la un turneu final în fotbalul mondial, în grupa D de la Cupa Africii pe Națiuni, competiție care se dispută în Guineea Ecuatorială. După două partide, toate echipele au linii de clasament identice. O singură dată s-a mai întâmplat asta, în istorie.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sâmbătă, la Malabo, Coasta de Fildeș a remizat, 1-1, cu Mali, același scor înregistrându-se și în disputa dintre Camerun și Guineea (foto). În primele dispute ale grupei, cu patru zile înainte, ivorienii remizaseră, 1-1, cu Guineea, iar Mali – Camerun se încheiase cu același scor.
Astfel, cu câte două puncte și golaveraj identic, 2-2, cele patru formații sunt la egalitate înainte de ultima etapă a fazei grupelor, care, iată devine decisivă. Camerun – Coasta de Fildeș și Guineea – Mali sunt ultimele meciuri.
În urmă cu aproape 25 de ani s-a mai întâmplat acest lucru, la turneul final mondial din Italia. Atunci, în grupa F, după două etape toate echipele aveau câte două puncte și golaveraj 1-1. Anglia – Irlanda 1-1, Olanda – Egipt 1-1, Anglia – Olanda 0-0 și Irlanda – Egipt 0-0, au fost rezultatele care au stabilit clasamentul.
Atunci, Anglia a învins Egipt cu 1-0, iar Irlanda a remizat, 1-1 cu Olanda, în ultima fază a grupelor.
Niciun golgheter
După primele două meciuri din fiecare grupă, s-au marcat, în 16 dispute, 28 de goluri. Unul a fost un autogol, în rest, și-au trecut numele pe lista marcatorilor 27 de fotbaliști diferiți. Practic, nu există în acest moment niciun golgheter al competiției.
Au fost 10 rezultate de egalitate în primele 16 meciuri. Ca o comparație, la turneul final asiatic, competiție care se dispută în aceeași perioadă în Australia, nu s-a înregistrat niciun rezultat de egalitate în cele 24 de meciuri ale fazei grupelor.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , cupa africii pe natiuni , program digisport , camerun cupa africii , coasta de fildes cupa africii , fotbal cupa africii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...