Echipa lui Dan Petrescu, exclusă din Liga Campionilor Asiei până în 2019
11.11.2016, 13:33Al Nasr Dubai, antrenată de românul Dan Petrescu, a fost exclusă din Liga Campionilor Asiei până în 2019, pentru că l-a înregistrat cu un paşaport fals indonezian pe jucătorul brazilian Wanderley, suspendat la rândul său pentru trei luni, a anunţat vineri Confederaţia Asiatică de Fotbal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Al Nasr, care nu se calificase pentru ediţia 2017 a competiţiei, nu va fi autorizată să se alinieze nici în 2018 şi va putea reveni în AFC Champions League abia în 2019, "după doi ani de perioadă probatorie", precizează AFP.
Clubul va trebui, totodată, să achite o amendă de aproximativ 50.000 de dolari şi să ramburseze suma de 340.000 de dolari primită în 2016 pentru parcursul încheiat în sferturile de finală.
Comisia de disciplină a AFC l-a amendat, de asemenea, cu 10.000 de dolari pe atacantul Wanderley (28 ani), care putea reveni pe gazon abia pe 2 decembrie, după suspendarea sa provizorie dictată la începutul lunii septembrie.
"Al Nasr poartă în mare măsura responsabilitatea acestei încălcări (de regulament), pentru că a obţinut în mod deliberat un paşaport indonezian, în scopul de a ocoli regula de '3+1', iar angajaţii săi nu au fost oneşti cu AFC", a precizat forul fotbalistic asiatic într-un comunicat.
Wanderley este, la rândul său, responsabil că a acceptat să fie înregistrat în fals ca indonezian, în condiţiile în care el nu deţine cetăţenia respectivei ţări, a adăugat AFC.
Regula ”3+1” prevede că echipele din cadrul Confederaţiei Asiatice de Fotbal pot alinia patru jucători străini, însă unul dintre aceştia trebuie să fie în mod obligatoriu asiatic.
AGERPRES
Etichete: dan petrescu , al nasr dubai , petrescu al nasr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...