E rândul francezilor să-și exprime solidaritatea față de englezi. Mesajul lui Matuidi pentru fani
11.06.2017, 20:57Franța și Anglia se vor întâlni, marți, într-un meci amical care va avea loc pe Stade de France, la St. Denis. Partida se va disputa la scurt timp după atentatele teroriste de la Manchester și Londra, iar Blaise Matuidi le-a cerut fanilor francezi să își arate sprijinul față de britanici, așa cum și ei au făcut-o la finalul anului 2015, în urma atacului de la Paris.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
În urmă cu un an și jumătate, după atentatul de la Bataclan, care a avut loc în timpul amicalului Franța - Germania, pe 17 noiembrie 2015, englezii au cântat ”Marseilleza”, peste doar câteva zile, atunci când ”cocoșii” au jucat un alt meci de pregătire, chiar pe Wembley, contra Angliei.
Acum, Matuidi se așteaptă ca și francezii să cânte imnul Regatului Unit, ”God Save The Queen”, pe Stade de France, la începutul întâlnirii Franța - Anglia.
”Această țară merită asta, mai ales după ceea ce s-a întâmplat recent. Va fi o mare plăcere să susținem această țară”, a spus mijlocașul lui PSG.
30 de oameni au murit și mulți alții au fost răniți în cele două atentate teroriste care au avut loc pe 22 mai la Manchester și pe 3 iunie la Londra.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: anglia , franta , paris , imn , stade de france , solidaritate , atentat terorist , god save the queen , manchester londra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un pasager al avionului Jeju Air a trimis familiei un mesaj, chiar înainte ca avionul să explodeze...