E gata! Nicolae Stanciu a confirmat transferul lui Florin Niță și la scurt timp a șters postarea
articol scris de Digi Sport25.08.2024, 17:13
Florin Niță (37 de ani) va juca sezonul viitor la Damac FC, unde va fi coechipier cu Nicolae Stanciu și va fi antrenat de Cosmin Contra.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul României de la EURO 2024 a ajuns deja în Arabia Saudită, la Khamis Mushait, unde a fost întâmpinat chiar de către Nicolae Stanciu.
Florin Niță, coleg cu Nicolae Stanciu la Damac FC
Pe Instagram, la Insta Story, Nicolae Stanciu a publicat o fotografie cu Florin Niță în Arabia Saudită, alături de un emoticon cu o inimă roșie.
Mai mult sau mai puțin direct, Nicolae Stanciu a confirmat mutarea lui Florin Niță la echipa sa, însă la câteva minute după postarea fotografiei a șters-o, probabil pentru că Damac încă nu a apucat să anunțe mutarea.
Clubul saudit urmează să facă în scurt timp un anunț oficial în privința transferului lui Florin Niță, care poate debuta la Damac peste doar trei zile, în meciul cu Al-Hilal.
Florin Niță a refuzat-o pe Rapid
În această vară, de când a devenit liber de contract, Florin Niță, care a avut sezonul trecut evoluții apreciate la Gaziantep, în Turcia, portarul a avut oferte și din România, de la Rapid.
Internaționalul român a refuzat, însă, propunerea, pentru că își dorea să continue în străinătate.
Etichete: florin nita , nicolae stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...