E gata: Billel Omrani semnează! Detaliile contractului
articol scris de Digi Sport22.02.2024, 19:54
Billel Omrani (30 de ani) va fi în cel mai scurt timp jucătorul celor de la Wisla Cracovia.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Totul a fost anunțat pe rețelele sociale de către Piotr Kozminski, jurnalist sportiv din Polonia.
Billel Omrani va semna cu Wisla Cracovia
Conform sursei citate, Billel Omrani va deveni noul jucător al celor de la Wisla Cracovia și va semna un contract valabil până în vara anului 2026.
Mai mult, dacă fostul atacant al celor de la FCSB și CFR Cluj va impresiona în tricoul polonezilor, acestuia i se va prelungi angajamentul până în 2028.
- În acest moment, Wisla Cracovia se află pe locul patru în al doilea eșalon fotbalistic din Polonia.
În plus, Billel Omrani a decis să accepte un salariu mult mai mic pentru ca mutarea la Wisla să se concretizeze. În trecut, algerianul a câștigat la FCSB nu mai puțin de 20.000 de euro pe lună.
Pe urmele lui Billel Omrani ar mai fi fost și alte două echipe din prima ligă a Poloniei: Rakow și Gornik Zabreze.
Astfel, Wisla Cracovia va fi a șasea echipă din cariera atacantului de 30 de ani, după Marseille, Arles-Avignon, CFR Cluj, FCSB și Petrolul.
- 550 de mii de euro este cota de piață a lui Billel Omrani, potrivit transfermarkt.com.
- Algerianul este liber de contract din ianuarie, după ce Petrolul i-a reziliat contractul.
Astfel, Bilell Omrani va deveni cel mai bine cotat fotbalist de la Wisla. În acest moment, Dejvi Bregu (28 de ani, atacant lateral), Angel Rodado (26 de ani, atacant) și Jakub Krzyzanowski sunt cei mai valoroși jucători din lotul polonezilor, toți trei fiind evaluați la 450 de mii de euro.
Billel Omrani a luat 430.000 de euro de la Gigi Becali
Billel Omrani a ajuns târziu la FCSB sezonul trecut și a fost nevoit să tragă tare la antrenamente pentru a reintra în formă fizică optimă. A evoluat în 21 de meciuri și a marcat doar două ori.
Cu toate acestea însă, francezul a câștigat aproape jumătate de milion de euro la o echipă care a ratat toate obiectivele, mai puțin grupele Conference League.
Omrani a obținut un bonus de instalare în valoare de 250.000 de euro, apoi a încasat câte 20.000 de euro pentru fiecare lună de contract, adică 180.000 de euro.
În total, francezul a plecat de la clubul patronat de Gigi Becali mai bogat cu 430.000 de euro, o sumă uriașă dacă ar fi să ținem cont de randamentul acestuia în stagiunea încheiată recent.
Etichete: transfer , polonia , wisla cracovia , billel omrai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...