Dusan Uhrin, devastat de moartea lui Marian Cisovsky: "Eu l-am adus în România, îi știam toată familia"
29.06.2020, 10:32Fostul fundaș Marian Cisovsky, care a evoluat pentru Poli Timișoara, a decedat ieri, la vârsta de 40 de ani, după ce fusese diagnosticat încă din 2014 cu scleroză laterală amiotrofică.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dusan Uhrin, actualul antrenor al celor de la Gaz Metan Mediaș, a fost cel care l-a adus în România pe Cisovsky, în 2008, la Poli Timișoara. Ulterior, cei doi au reluat colaborarea în 2014, la Viktoria Plzen. La scurt timp, fotbalistul slovac se retrăgea din cauza problemelor de sănătate.
Antrenorul ceh s-a arătat foarte afectat de moartea lui Cisovsky, spunând că legase o relație specială cu acesta.
"L-am adus pe Marian în România, din Slovacia, unde juca pe postul de mijlocaș. L-am transformat în fundaș și a devenit imediat titular în campionatul românesc.
Apoi ne-am regăsit la Plzen, când știam deja că începe ceva pentru Marian. Din nefericire, veștile nu erau unele favorabile.
Îi cunoșteam întreaga familie, așa că am fost afectat serios. O veste teribilă! Marian a fost un fotbalist și un om excelent, inteligent. Nu am nimic de rău de spus despre el. Am fost devastat", a spus Uhrin, pentru isport.cz.
Marian Cisovsky fusese diagnosticat cu ALS
Diagnosticat cu ALS (scleroză laterală amiotrofică) în 2014, Marian Cisovsky a pierdut lupta cu boala. Fost jucător la Viktoria Plzen și Poli Timișoara, Cisovsky a fost forțat să se retragă în urmă cu șase ani, după ce medicii i-au dat verdictul.
Cisovsky a jucat la Timișoara între 2008 și 2011, unde a strâns 70 de meciuri în tricoul lui Poli.
Viktoria Plzen a postat un mesaj în memoria sa: "Astăzi este cea mai tristă zi. Trebuie să anunţăm cu tristeţe că Marian Cisovsky ne-a lăsat pentru totdeauna. Sincere condoleanţe pentru familia lui Marian", a scris Viktoria Plzen, pe Facebook.
Etichete: poli timisoara , cehia , viktoria plzen , dusan uhrin , marian cisovsky
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...