Dramatism la Mondialul de fotbal feminin: Scoția a condus cu 3-0, dar a pierdut calificarea după un penalty repetat cu VAR-ul
20.06.2019, 11:00Scoția și Argentina (3-3) au disputat miercuri ultimul meci din Grupa D de la Campionatul Mondial de fotbal feminin. Partida a fost una nebună: Scoția a condus cu 3-0, dar a fost egalată de Argentina în ultimul minut și a pierdut calificarea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Scoția avea nevoie de victorie pentru a ieși din grupe și a fost foarte aproape, după ce în minutul 70 conducea cu 3-0. Argentina a redus din diferență în minutul 74, iar doar cinci minute mai târziu scorul a devenit 3-2, după un autogol al scoțiencelor.
Argentina a ratat un penalty în ultimul minut, dar s-a repetat și scorul a devenit egal
În ultimul minut al prelungirilor, Argentina a obținut un penalty, pe care, în primă fază, l-a ratat. Arbitrul a cerut asistența VAR și a considerat că portarul Scoției s-a mișcat de pe linia porții, așa că lovitura de la 11 metri s-a repetat. Aproape imposibil să rateze de două ori, jucătoarea din Argentina a marcat și scorul a devenit 3-3.
Scoția s-a ales cu doar un punct și a ratat șansa de a o depăși pe Japonia, care a rămas pe locul doi și s-a calificat în faza următoare. La Campionatul Mondial, merg mai departe din grupe primele două echipe clasate, dar și cel mai bun loc trei. Cel mai bine clasate patru echipe de pe locul al treilea vor merge mai departe. Deocamdată, Argentia face parte din această listă, dar meciurile din grupe nu s-au terminat, iar naționala care a egalat-o în ultimul minut pe Scoția poate pierde șansa de a merge mai departe.
Etichete: scotia , fotbal feminin , campionatul mondial , argenitna , scoția-argentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...