Didier Deschamps şi-a prelungit contractul cu Franţa. Va deveni cel mai longeviv selecţioner din istoria "cocoşilor"
10.12.2019, 18:27Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, şi-a prelungit contractul cu Federaţia Franceză până în 2022, după Cupa Mondială din Qatar, a anunţat FFF pe site-ul oficial.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Este a treia extindere a înţelegerii pentru Deschamps, după cele din 2015 şi 2017.
În vârstă de 51 ani, Deschamps avea un acord valabil până la finalul Euro 2020 (12 iunie - 12 iulie), competiţie la care francezii şi-au asigurat calificarea.
Prin această prelungire, Deschamps va deveni cel mai longeviv selecţioner din istoria naţionalei "cocoşului galic", pe care a preluat-o în iulie 2012.
Didier Deschamps îl va depăşi pe Michel Hidalgo, care a ocupat această funcţie între 1976 şi 1984.
Didier Deschamps, cele mai multe meciuri şi număr-record de victorii ca selecţioner
Campion al lumii cu Franţa în 1998, ca jucător, Didier Deschamps i-a condus pe Les Bleus către al doilea titlu mondial, în vara anului trecut, în Rusia. A fost desemnat de FIFA şi cel mai bun antrenor al lumii, în 2018.
Pe 17 noiembrie, Franţa a disputat al 100-lea meci sub comanda lui Deschamps, în victoria cu 2-0 contra Albaniei. Niciun alt antrenor nu a ajuns la acest număr pe banca Franţei. Raymond Domenech (79) şi Michel Hidalgo (75) îl urmează în top.
Din cele 100 de partide, francezii au câştigat 65, au remizat în 18 şi au pierdut de 17 ori. E selecţionerul cu cele mai multe victorii pe banca naţionalei Franţei, în faţa lui Michel Hidalgo şi Raymond Domenech (câte 41).
Etichete: franta , didier deschamps , euro 2020 , cm 2022 , franta euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...