Didier Deschamps e anchetat în Franța după plecarea de la OM la națională, în 2012
17.04.2016, 15:00Selecţionerul naţionalei Franţei, Didier Deschamps, este în vizorul justiţiei din ţara sa în legătură cu împrejurările în care a plecat de la clubul Olympique Marseille, scrie Le Journal du Dimanche, citat de France Football.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Judecătorul care se ocupă de transferurile suspecte făcute de Olympique Marseille anchetează şi condiţiile plecării lui Deschamps de la clubul din sudul Franţei.
Tehnicianul care a antrenat-o pe OM între 2009 şi 2012 este suspectat de o eventuală tăinuire de abuzuri sociale în cadrul anchetei despre agenţii clubului, afirmă Le Journal du Dimanche.
Judecătorul care se ocupă de acest dosar, Guillaume Cotelle, a semnat pe 7 decembrie constituirea unei comisii de experţi vizându-l pe Deschamps. Judecătorul se interesează de condiţiile plecării acestuia de la OM.
Deschamps era legat de OM până în 2013, iar în caz de plecare anticipată avea de plătit compensaţii angajatorului său, potrivit surselor Le Journal du Dimanche. Aceleaşi surse asigură că în loc să plătească, tehnicianul, care o săptămână mai târziu a fost numit selecţionerul naţionalei, de fapt a primit bani. Această versiune a fost confirmată de Vincent Labrune, preşedintele lui OM, la audierea sa din decembrie 2015.
Echipa Franţei, gazda EURO 2016, o va întâlni pe cea a României în meciul de deschidere a competiţiei, pe 10 iunie.
Les Bleus au fost afectaţi în ultimele luni de scandalul legat de Karim Benzema. Atacantul lui Real Madrid nu va fi convocat la EURO 2016.
Etichete: didier deschamps , deschamps anchetat , deschamps ancheta om , deschamps olympique marseille
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...