”Devine un idol!”. Răzvan Marin, lăudat de Gică Hagi după transferul la Ajax
07.04.2019, 18:04Răzvan Marin s-a transferat la Ajax pentru 12.5 milioane de euro. Gică Hagi a vorbit din nou pe marginea mutării anului din fotbalul românesc și anunță că fostul său jucător ”devine un idol”.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
“Pentru noi e un lucru fantastic, un lucru extraordinar. Un jucător crescut, format de Pigulea în Bucureşti, după aceea dezvoltat de noi, iar acum îi lăsăm pe cei de la Standard şi Ajax să-l perfecţioneze să ajungă la nivelul cel mai mare.
Bucuria e mare, asta înseamnă că am muncit bine tot ce am făcut în aceşti ani şi lucrurile bune încep să apară, lucrurile mari, valoroase încep să apară. E primul care a confirmat la nivel foarte bun, atât în naţională, cât şi la club şi atunci bineînţeles că e un exemplu foarte bun. Devine un idol, e un băiat foarte serios şi foarte talentat”, a spus Hagi, la o conferință de presă.
Ce mesaj i-a trimis Ianis Hagi lui Răzvan Marin
Răzvan Marin a dezvăluit că unul dintre cele mai frumoase mesaje după transferul la Ajax a venit de la colegul său de la echipa națională, Ianis Hagi.
”Ianis mi-a transmis că s-a bucurat pentru mine ca și cum ar fi semnat el. Mă bucur că lumea e fericită pentru mine și sper să nu dezamăgesc. Sper ca într-un timp cât mai scurt să fiu urmat de alți jucători", a spus Răzvan Marin, pentru PRO TV.
Răzvan Marin, al cincilea fotbalist român la Ajax Amsterdam
Răzvan Marin (22 de ani) este al cincilea jucător care evoluează la Ajax Amsterdam. Cristian Chivu, Bogdan Lobonţ, George Ogăraru şi Nicolae Mitea sunt jucătorii români care au mai evoluat pentru "lăncieri".
Drumul românilor la Ajax a fost deschis însă de antrenorul Ştefan Kovacs, care a intrat în istoria clubului după ce a cucerit două Cupe ale Campionilor consecutive, în 1972 şi 1973. Românul a stat pe banca trupei din Amsterdam între 1971 şi 1973 şi a mai câştigat două titluri, Cupa şi Supercupa Olandei, dar şi Cupa Intercontinentală.
Etichete: gica hagi , razvan marin , transfer razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...