Exclusiv Detalii din Reading despre George Pușcaș! Motivul pentru care fanii pun presiune pe atacantul român
08.02.2020, 14:17Cifrele lui George Pușcaș (23 de ani) după jumătate de sezon la Reading sunt, evident, mult sub așteptările englezilor, care au plătit opt milioane de euro pentru a-l transfera de la Inter Milano. Digi Sport l-a contactat pe jurnalistul Jonathan Low de la getreading.co.uk, iar acesta ne-a spus cum este privit Pușcaș, cel mai scump transfer din istoria clubului, de fanii lui Reading și de antrenorul galez Mark Bowen.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Atacantul nu a mai înscris de la finalul lunii noiembrie, iar până în prezent Reading a disputat 16 partide, Pușcaș fiind inclus în lot în opt dintre ele. Fanii echipei care a evoluat ultima oară în Premier League în sezonul 2012-2013 încep să-și piardă răbdarea cu internaționalul român
”Sperăm că va fi mai bun în următoarele luni”
”Au început, da (n.r. să își piardă răbdarea). Din păcate, el a fost o mare dezamăgire până acum și a avut doar două jocuri bune. Primul a fost împotriva lui Cardiff când a marcat două goluri, dintre care unul poate fi golul sezonului, și celălalt în deplasarea de la Wigan când a reușit un hat-trick în cinci minute. În restul meciurilor a fost dezamăgitor. A ratat multe șanse mari și jocul său a lăsat de dorit.
Datoriă accidentării lui Lucas Joao, Pușcaș și Sam Baldock au rămas singurii atacanți pentru următoarea lună. Este o presiune mare pe ei. Mulți fani își pierd răbdarea, iar alții sunt dispuși să-i dea mai mult timp pentru a progresa. A avut o accidentare la umăr care nu l-a ajutat.
Mulți dintre ei au avut așteptări de la Pușcaș iar el nu a arătat foarte mult până acum. Sperăm că va fi mai bun în următoarele luni și poate în următorul sezon va înscrie mai multe goluri. Deobicei, jucătorii străini au nevoie de mai mult timp pentru a se adapta în fotbalul englez și Pușcaș, probabil, nu este diferit”, a spus Jonathan Low
”Multe cluburi din Turcia au fost interesate de el”
Nu trebuie uitat faptul că Pușcaș este cel mai scump transfer din istoria clubului Reading. Oficialii englezi nu se gândesc să-l vândă pe o sumă egală sau mai mică decât cea plătită pentru transferul de la Inter, adică șapte milioane de lire sterline. Jurnalistul Jonathan Low nu crede că atacantul român ar putea pleca de la Reading în viitorul apropiat:
”Mă îndoiesc de asta. A semnat un contract valabil pe cinci ani vara trecută. Multe cluburi din Turcia au fost interesate de el dar Reading nu vrea să-l vândă. Au cheltuit 7 milioane de lire pentru transfer și nu vor să scape de el pentru mai puțin. Dacă vor avea o ofertă bună ar putea să se gândească la asta. Nu vor să-și ia banii înapoi și mă îndoiesc că vreo echipă ar face asta”.
Pușcaș beneficiază în continuare de încrederea antrenorului Mark Bowen. Low a observat schimbări la jucătorii lui Reading după instalarea antrenorului de 56 de ani pe banca tehnică, în luna octombrie: ”Evident că e puțin frustrat din cauza lui, dar vrea să-i dea mai mult timp și mai multe jocuri la dispoziție. Bowen s-a descurcat bine de când a preluat echipa și a reușit să scoată ce e mai bun de la jucători, atât din punct de vedere individual cât și ca echipă. Are în continuare de muncit cu Pușcaș”.
Pușcaș este golgheterul lui Reading în Championship, cu șase reușite, la egalitate cu portughezul Lucas Joao. Pentru atacantul lusitan, șefii lui Reading au plătit 5,4 milioane de euro pentru a-l aduce de la Sheffield Wednesday.
Reading este pe locul 16 în Championship, cu 38 de puncte, departe de locurile ce asigură prezența la barajul pentru promovare în Premier League. Primele două locuri promovează direct în primul eșalon englez, iar următoarele patru locuri vor disputa un baraj pentru ultimul loc pus în joc. În prezent, locul șase este ocupat de Bristol City, cu 50 de puncte.
- Pentru echipa lui Bowen urmează meciul cu Hull City, de pe teren propriu.
- Pușcaș este cotat de Transfermarkt la șase milioane de euro.
Etichete: championship , reading , george puscas , jonathan low
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...