Del Bosque a dezvăluit cine va apăra în meciurile cu Finlanda și Franța
21.03.2013, 21:49Antrenorul Spaniei, Vicente Del Bosque, a anunțat joi seară cine va apăra buturile naționalei iberice în cele două meciuri importante, cu Finlanda și Franța, din preliminariile CM din 2014.
Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
Cu toate că părea să reprezinte abia a treia opțiune pentru postul de portar al reprezentativei "Roja", Victor Valdes l-a convins pe selecționerul Del Bosque.
În conferința de presă organizată cu o zi înaintea partidei cu Finlanda, antrenorul campioanei mondiale și europene a mărturisit că l-a ales pe goalkeeper-ul Barcelonei pentru cele două meciuri importante din 22 și 26 martie.
"Momentan vă pot spune că va apăra Valdes, așa e normal. Însă mă voi mai gândi până la ora partidei.", a declarat Del Bosque.
Victor Valdes are 11 selecții la echipa națională a Spaniei și se pare că le-a luat fața lui Pepe Reina și David De Gea. Goalkeeper-ul catalan beneficiază de pe urma accidentării lui Iker Casillas, care nu este refăcut complet în urma operației suferite la mână, în finalul lunii ianuarie.
Spania și Franța conduc grupa I din preliminariile pentru Cupa Mondială din Brazilia, cu câte 7 puncte, după ce au obținut două victorii și un egal în cele trei meciuri disputate de la începutul campaniei.
Meciul Spania - Finlanda se joacă vineri, 22 martie, de la ora 21:45, și va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 2.
Etichete: vicente del bosque , victor valdes , antrenor spania , nationala spania , spania - finlanda live , spania finlanda cm 2014 , preliminarii cupa mondiala brazilia , valdesa spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a găsit o...