Declaraţia lui Xavi şi visul legat de Barcelona: "Acum vom avea alegeri şi vom vedea cine va fi preşedinte"
articol scris de Digi Sport17.02.2021, 14:16
Xavi Hernandez, care pregăteşte în prezent echipa de fotbal Al-Sadd din Qatar, a recunoscut, într-un interviu video acordat revistei FIFA, că visează să o antreneze pe FC Barcelona, fosta sa formaţie, informează EFE.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În ultimii ani, de câte ori a fost o criză de rezultate la Barcelona, numele lui Xavi, cel care a jucat cele mai multe meciuri pentru echipa catalană, este pomenit de fiecare dată.
Xavi spune din nou că visează să antreneze Barcelona
"Acum sunt Al-Sadd. Sunt foarte bine, la cel mai bun club din Qatar şi, începând de aici, vom vedea ce ne rezervă viitorul. Toată lumea mă vede ca antrenor al Barcelonei. Sper asta, nu vreau să mă ascund, am spus-o de multe ori, însă mereu respectându-l pe actualul antrenor, Ronald Koeman, precum şi clubul, care se află în plină competiţie şi îi doresc numai bine.
Acum vom avea alegeri şi vom vedea cine va fi preşedinte. Însă este clar că e un vis să antrenez Barcelona, fără nicio îndoială", a afirmat Xavi, citat de Agerpres.
Xavi e convins că Mondialul din 2022, din Qatar, va fi un succes
Fostul căpitan al Barcei, aflat pe primul loc în campionatul Qatarului cu Al-Sadd, consideră că recentul Mondial al cluburilor a confirmat capacitatea organizatorică a acestei ţări, adăugând că "fotbalul este un instrument fantastic pentru a arăta că societatea va reveni la normal'.
"În Qatar jucăm deja în campionat cu un public numeros. Dacă facem lucrurile bine, vom reveni la normal. Qatarul este perfect pregătit să găzduiască orice mare eveniment. De când am venit aici, în 2015, oraşul s-a schimbat, iar oamenii îl vor aprecia mult.
Cei care au prejudecăţi faţă de cultura arabă sau de această religie vor vedea că oamenii de aici sunt foarte normali, ospitalieri, generoşi, foarte familiari şi vor face o Cupă Mondială istorică", a mai spus Xavi.
În vârstă de 41 ani, Xavi Hernandez este jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate în tricoul Barcelonei (767), urmat de argentinianul Lionel Messi, actualul căpitan al grupării "blaugrana" (760). El a câştigat 25 de trofee alături de Barca, între care opt titluri de campion al Spaniei şi patru Ligi ale Campionilor, în cele 17 sezoane petrecute pe Camp Nou (1998-2015).
Etichete: barcelona , antrenor barcelona , xavi hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...