Decizia de a-l păstra pe Marius Șumudică a creat neînțelegeri la Gaziantep! Un oficial al clubului și-a dat demisia
articol scris de Digi Sport29.02.2024, 16:21
În cursul zilei de luni, 26 februarie, presa din Turcia anunța că Marius Șumudică (52 de ani) nu va mai continua la Gaziantep.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tehnicianul român ar fi fost la un pas să fie demis de către șefii celor de la Gaziantep, însă după o ședință care a durat câteva ore, s-a decis ca antrenorul român să continue la echipă.
Vicepreședintele lui Gaziantep și-a dat demisia
Clubul a emis un comunicat oficial prin care l-a reconfirmat în funcție pe tehnicianul român, însă această decizie nu a fost bine primită de toată lumea.
Vicepreședintele clubului Gaziantep, Guney Dagdeviren, și-a dat demisia la scurt timp după ce turcii au decis să îl păstreze pe banca tehnică pe Marius Șumudică.
”Nu voi lua parte la greșeala asa. Îmi cer iertare, dar renunț la poziția mea de vicepreședinte al clubului Gaziantep, poziție pe care am fost foarte onorat să o am. Rămâneți cu bine”, a transmis Guney Dagdeviren, conform akdenizmanset.com.tr.
Ulterior, acesta a distribuit pe rețelele sociale un articol în care se vorbea despre plecarea sa, semn că nu are de gând să se răzgândească.
Comunicatul dat de Gaziantep în legătură cu Marius Șumudică
”Consiliul de administrație al clubului de fotbal Gaziantep s-a reunit astăzi pentru a evolua problemele de pe ordinea de zi.
După discuții de lungă durată, consiliul nostru de administrație s-a întâlnit cu antrenorul Marius Șumudică și au făcut un schimbi de opinii asupra situației actuale a echipei.
În urma discuțiilor s-a ajuns la un consens că echipa noastră va depăși aceste zile grele în unitate și solidaritate”, a fost mesajul postat de cei de la Gaziantep.
Etichete: turcia , marius sumudica , demisie , sedinta , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...