David Beckham nu a stat la discuții și l-a dat afară de la club pe fostul său coechipier de la Manchester United
articol scris de Digi Sport02.06.2023, 10:05
David Beckham (48 de ani), proprietarul clubului Inter Miami, l-a dat afară pe Phil Neville (46 de ani) de la echipa sa de fotbal.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Phil Neville, dat afară de David Beckham de la Inter Miami
Nemulțumit de prestația echipei cu Phil Neville pe bancă, fostul său coechipier de la Manchester United, David Beckham a luat decizia a numi un antrenor interimar la club.
”Clubul s-a despărțit de Phil Neville.
Echipa anunță, de asemenea, că s-a despărțit de antrenorul asistent Jason Kreis. Antrenorul asistent Inter Miami CF Javier Morales va prelua imediat rolul de antrenor principal interimar.
Antrenorul asistent Darren Powell, antrenorul portarilor Sebastián Saja și antrenorul asistent și analist de performanță Alec Scott vor rămâne în rolurile lor actuale”, a transmis Inter Miami, pe Twitter.
Phil Neville, pe banca lui Inter Miami
Phil Neville se afla pe banca celor de la Inter Miami din ianuarie 2021, perioadă în care a strâns 90 de meciuri.
- 1.32 este media de puncte pe meci obținută de Phil Neville la Inter Miami
Phil Neville și David Beckham au fost coechipieri la Manchester United în perioda 1995 - 2003.
În Conferința de Est din MLS, Inter Miami este ultima în clasament, cu 15 puncte din 15 meciuri disputate.
Etichete: david beckham , phil neville , antrenor inter miami , phil neville inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...