Oficial Dat afară de Craiova, fotbalistul pe care s-au plătit 19.200.000 € a semnat
articol scris de Digi Sport05.01.2024, 17:01
Jasmin Kurtic (34 de ani) a sosit ca un star în vară la Universitatea Craiova, însă evoluțiile internaționalului sloven nu au fost pe placul oltenilor, iar mijlocașul a plecat din Bănie după mai puțin de jumătate de an.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Jasmin Kurtic a semnat cu Sudtirol
Kurtic nu a pierdut timpul și și-a găsit rapid o nouă echipă. FC Sudtirol, grupare clasată pe locul 15 în Serie B, al doilea eșalon din Italia, a anunțat oficial transferul prin intermediul rețelelor sociale.
- 17 meciuri și două goluri sunt cifrele lui Kurtic la Universitatea Craiova.
De-a lungul carierei sale, pentru Jasmin Kurtic s-au plătit nu mai puțin de 19,2 milioane de euro în total. Cea mai mare sumă a fost achitată de SPAL în 2018 pentru a-l transfera pe sloven de la Atalanta, 5,3 milioane de euro.
”În acest moment vor pleca Kurtic, Roguljic, Borța, dar în rest nu. Sala va pleca împrumut, iar pe Mendy îl vom da să joace. Practic pleacă Kurtic, Roguljic și Borța”, a spus Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, pentru Digi Sport.
”Intenția lui 'Mister' este să-l urce pe Screciu la mijloc și atunci ar fi fost aglomerație destul de mare acolo.
Nu puteam să-l ținem pe Kurtic rezervă pentru că este un jucător costisitor, fără discuție, și are nevoie să joace.
Slovenia este calificată la turneul final și vrea să prindă lotul, chiar primul 11.
Ne-am fi încurcat unii pe ceilalți. Ivaylo Petev nu este un spectator. El vine cu propunerile, este cel care poartă anumite discuții”, a mai declarat Mihai Rotaru.
Etichete: jasmin kurtic , sudtirol , transfer kurtic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...