Dat afară de clubul său din cauza unui mesaj războinic pe Instagram. ”Suntem alături de eroica noastră armată!”
22.11.2019, 09:13FC St. Pauli, club din a doua ligă germană, a anunțat desfacerea contractului jucătorului Cenk Șahin, după ce turcul a postat pe Instagram un mesaj prin care își declara susținerea față de intervenția armată a țării sale în Siria.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Cenk Șahin, în vârstă de 25 de ani, avea contract cu gruparea din Hamburg până în 2021, dar înțelegerea a fost ruptă. Cu acordul ambelor părți, susțin oficialii lui FC St. Pauli pe site-ul oficial al clubului. ”A fost cea mai bună decizie și pentru noi, și pentru el. E bine că am reușit să găsim o soluție amiabilă”, a declarat directorul sportiv al echipei din 2. Bundesliga, Andreas Bornemann.
Cenk Șahin: "Suntem alături de eroicii soldați turci și de eroica noastră armată!"
La mijlocul lui octombrie, Cenk Șahin a scris pe Instagramul său: ”Suntem alături de eroicii soldați turci și de eroica noastră armată! Ne rugăm pentru voi!” În urma acestei reacții, St. Pauli l-a exclus din echipă. Fotbalistul turc, fost la Istanbul Bașakșehir, s-a antrenat cu o grupare din țara natală.
În urma unei investigații interne, conducerea lui St. Pauli a concluzionat că Șahin nu este la prima abatere. ”Nu e prima sa remarcă pe această temă. Deja a arătat în trecut că e naționalist, loial regimului de la Istanbul și s-a exprimat peiorativ în privința decedaților kurzi”, au transmis oficialii echipei din Hamburg.
În octombrie anul acesta, Turcia a a lansat o ofensivă în nordul Siriei, împotriva rebelilor kurzi, pe motiv că aceștia ar fi teroriști.
Etichete: st. pauli , 2. bundesliga , cenk șahin , razboi siria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de rusă și ucraineană, pe linia frontului din Ucraina poți să auzi acum soldați care...