Dani Alves nu își va prelungi contractul cu Barcelona și Guardiola îl vrea la Bayern
05.12.2014, 14:07Dani Alves are șanse tot mai mici să continue în tricoul Barcelonei și, cel mai probabil, apărătorul brazilian va pleca la un alt club la finalul acestui sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În ultimii 12 ani, Dani Alves a evoluat numai în Primera Division, iar la 31 de ani este tentat să plece din Spania pentru a evolua în Bundesliga, un alt campionat de top al Europei.
Josep Guardiola îl vrea la Bayern pe fostul său jucător de la Barcelona, scriu cei de la Sport. În acest moment, postul de fundaș dreapta în echipa bavarezilor este acoperit de un alt brazilian, Rafinha (acesta mai are contract până în 2017), însă acolo poate juca și Lahm, preferat însă mai mult în linia de mijloc.
Tehncianul catalan știe că Dani Alves poate fi soluția perfectă pentru echipa sa. În mandatul lui Guardiola de la Barcelona, brazilianul a fost un om de bază, adunând nu mai puțin de 208 meciuri. În plus, el a marcat 15 goluri, având și 67 de assist-uri.
Dacă nu va ajunge la Bayern, Dani Alves are și alte variante tentante: Louis Van Gaal l-ar dori la Manchester United, însă Juventus a intrat și ea în cursă pentru fostul jucător al Sevillei.
41,5 milioane de euro a costat transferul lui Dani Alves de la Sevilla la Barcelona (iulie 2008)
4 titluri în Primera Division a câștigat Dani Alves în tricoul Barcelonei
Etichete: dani alves bayern , dani alves barcelona , transfer bayern , guardiola dani alves
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...