Video Dan Petrescu, tot mai aproape de Kuban. Vrea să transfere cel puțin un român în Rusia!
06.06.2016, 18:52Dan Petrescu este tot mai aproape de o revenire spectaculoasă la Kuban Krasnodar. ÎN DIRECT la Fotbal Club, pe Digi Sport 1, tehnicianul a vorbit despre oferta pe care o are de Kuban, dar și de ce a ales să plece din China, de la Jiangsu Guoxin Sainty.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu am fost dat afară, mi-am dat demisia și le-am spus șefilor că vreau să antrenez în Europa. După o săptămână am ajuns la un acord, am câștigat acolo un trofeu (Cupa Chinei), locul 3, s-au gândit să mă lase să fiu aproape de familie. Mi-a fost greu, mai ales în ultimele 3 luni. Jucătorii au plâns, pentru că am avut un an foarte bun", a spus Petrescu.
"Aș prefera să mă întorc la Kuban, cunosc echipa, orașul, este cel mai bine pentru mine. Am avut 5 ani foarte buni în Rusia, mereu am fost căutat acolo, pentru că am avut rezultate. N-am semnat cu Kuban, sunt încă în China. Nu pot juca decât 3 străini, plus 2 pe bancă, dar cel puțin un român va veni! Îl am în minte, dar nu pot să-l spun, aștept să semneze. Și la Kuban, dar și la Dinamo și în China am avut români", a mai afirmat Petrescu.
Kuban a retrogradat la baraj în acest sezon, iar tehnicianul român are misiunea să o aducă în prima ligă rusă. Potrivit informaţiilor Digi Sport, "SuperDan" va avea un salariu anual de aproximativ 1,5 milioane de dolari, cu 500.000 de euro mai puţin decât în precedentul mandat.
Etichete: petrescu rusia , petrescu kuban , petrescu china
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...