News Alert Dan Petrescu a fost aproape de Sochi, dar totul a picat. Anunțul oficial făcut de club
13.12.2019, 11:44Mihai Stoica a anunțat deja plecarea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj, iar echipa la care poate ajunge ”Bursucul” este Sochi, gruparea aflată pe ultimul loc în Rusia.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
UPDATE 13:00: Clubul Sochi a emis un comunicat oficial prin care a anunțat că noul antrenor al echipei este Vladimir Fedotov. Astfel, varianta Dan Petrescu a picat, chiar dacă au existat negocieri intense în ultimele zile.
Stirea oficială
După primele 19 etape disputate în Premier League, Sochi a înregistrat doar trei victorii, iar obiectivul antrenorului român va fi, cu siguranță, salvarea de la retrogradare.
Lotul lui Sochi este evaluat de transfermarkt.de la 29 de milioane de euro. Unul dintre cei mai bine cotați jucători ai echipei este fostul fundaș al lui Dinamo, Miha Mevlja (3.5 milioane de euro).
Patronul clubului este Boris Romanovich Rotenberg, un om cu o avere de peste un miliard de euro și care este foarte apropiat de Vladimir Putin. De aceea, se consideră că Sochi este de fapt echipa președintelui Rusiei.
Mihai Stoica a anunțat plecarea lui Dan Petrescu
Mihai Stoica a anunțat pe contul personal de Facebook plecarea lui Dan Petrescu de la CFR. Chiar dacă nu a specificat numele echipei, acesta a lăsat să se înțeleagă că obiectivul ”Bursucului” va fi evitarea retrogradării.
”Felicitări, Dan Petrescu, pentru a doua calificare în primăvara europeană din carieră. E o performanță excepțională. Știu cum te simți, și eu am trăit sentimentul ăsta alături de tine, de Zenga, de Protasov, de Oli, de Reghe, de Dică.
Felicitări încă o dată și baftă la noua echipă. Pe ăștia să-i salvezi / Nu ca pe chinezi”, e mesajul postat de Stoica, pe Facebook.
Etichete: dan petrescu , vladimir putin , dan petrescu sochi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...