Dan Petrescu, acord preliminar cu noua echipă! Cel mai frumos cadou de ziua sa
articol scris de Digi Sport22.12.2020, 14:23
Dan Petrescu, plecat de Sărbători în Dubai, pentru a sta alături de familie, ar fi ajuns deja la un acord cu viitoarea sa echipă. Tehnicianul, care a împlinit azi, 22 decembrie 2020, 53 de ani, poate primi cel mai frumos cadou dacă va și semna noul contract.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Echipa care-l dorește foarte mult pe Petrescu este Al Nasr. Arabii și-au manifestat încă din noiembrie interesul pentru antrenorul român, așa cum digisport.ro te-a informat, numai că totul s-a complicat din cauza clauzei cu care este legat de club actualul antrenor, Rui Vitoria.
Dan Petrescu e dat ca fiind noul antrenor al celor de la Al Nasr
Șeicii au tot căutat soluții pentru a scăpa de portughez, dar, în egală măsură, se pare că nu au vrut să-l piardă nici pe Dan Petrescu. Cele două părți ar fi ajuns la un acord preliminar.
”Al Nasr a ajuns la un acord preliminar cu Petrescu pentru a prelua echipa, iar acordul va fi anunțat oficial în curând”, susțin jurnaliștii de la sabq.org.
”S-a terminat! Al-Nassr e aproape să numească succesorul lui Rui Vitoria. Portughezul a preluat clubul Al-Nassr în februarie 2019 și a condus echipa spre două trofee, dar rezultatele din ultimele luni au dus la o criză importantă.
Consiliul de Administrație al clubului Al-Nassr, condus de Safwan Al-Swaiket, este aproape de a angaja un nou antrenor pentru a-l succeda pe Rui Vitoria, după ce acesta a transmis că e gata să renunțe la post”, a mai spus sursa citată.
Etichete: dan petrescu , al nasr , dan petrescu oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...