Foto Dan Petrescu a ajuns în Turcia: prima imagine cu tehnicianul român pe aeroport. Când va debuta la Kayserispor
articol scris de Digi Sport10.01.2021, 16:18
Dan Petrescu va fi, dacă nu va apărea o schimbare de ultim moment, noul antrenor al lui Kayserispor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Antrenorul român, liber de contract de la sfârșitul lunii octombrie, a ajuns în cursul zilei de duminică la Kayseri. Dan Petrescu a fost așteptat pe aeroport de mai mulți jurnaliști turci, care au surprins momentul sosirii.
Dan Petrescu a ajuns în Turcia pentru a semna cu Kayserispor
De la aeroport, Dan Petrescu a plecat spre sediul clubului Kayserispor, pentru a pune la punct ultimele detalii ale contractului.
Antrenorul care a câștigat ultimele trei campionate în România, cu CFR Cluj, urmează să conducă primul antrenament la Kayserispor luni după amiază, în timp ce debutul pe banca formației din Turcia se va produce pe 16 ianuarie, când se va duela cu Gaziantep, echipă de care Marius Șumudică tocmai s-a despărțit.
Înaintea primului meci cu Dan Petrescu pe banca tehnică, Kayserispor, unde sunt legitimați românii Silviu Lung, Cristi Săpunaru și Denis Alibec, este pe locul 18 în Turcia, cu 16 puncte acumulate în 17 runde.
Ce salariu va avea Dan Petrescu la Kayserispor
Conform informațiilor Digi Sport, Dan Petrescu va semna un contract pe șase luni, cu un salariu de 500.000 de euro, cu opțiune de prelungire pe încă doi ani, care va fi activată doar dacă va reuși să salveze echipa de la retrogradare.
Dacă va rămâne la Kayserispor și din sezonul viitor, Dan Petrescu va avea un salariu anual de 700.000 de euro.
Etichete: dan petrescu , echipa dan petrescu , dan petrescu la kayserispor , contract dan petrescu kayserispor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...