Exclusiv ”Cu siguranță nu va mai rămâne la Parma”. Care e ”prețul corect” al lui Dennis Man: ”Poate juca la orice echipă de top”
articol scris de Digi Sport02.05.2024, 15:55
Dennis Man (25 de ani) a fost ”motorul” celor de la Parma în acest sezon, în care gruparea ”gialloblu” a promovat în Serie A.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Prestațiile internaționalului român nu au fost trecute cu vederea de cluburile importante ale Europei. Astfel, în ultima perioadă, au apărut informații potrivit cărora Dennis Man ar fi pe lista unor echipe precum Borussia Dortmund, AS Roma, AC Milan, Napoli și Juventus.
Dennis Man ar putea pleca de la Parma în vară: ”15-20 de milioane de euro”
Atât Parma, cât și Man, vor ca atacantul să-și prelungească înțelegerea scadentă în vara anului viitor, însă românul ar putea pleca la o formație ”cu nume”, mai ales dacă va ”străluci” la EURO 2024. Suma transferului ar putea fi cuprinsă între 15 și 20 de milioane de euro.
”Dacă face și un turneu final bun, cu siguranță nu va mai rămâne la Parma. E numărul 1 în ofensiva României”, a spus Florin Prunea, la emisiunea Liga Digisport, iar Ionuț Badea a completat: ”E un jucător complet, poate juca la orice echipă de top din Europa”.
”Are contract, am înțeles că i s-a propus prelungirea. La cheltuielile pe care le-a avut Parma cu el, fără 15-20 de milioane nu cred că-l lasă să plece”, a transmis și Daniel Stanciu.
- 6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Man, potrivit Transfermarkt.
- 13 goluri și 6 assist-uri în 33 de meciuri sunt cifrele lui Dennis Man în acest sezon la Parma.
Dennis Man și Alexandra Grigoriță, iubita sa, au o afacere împreună
Galerie Foto
Jucătorul celor de la Parma trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Alexandra Ionela Grigoriță. Mai mult, cei doi au împreună și o afacere care merge foarte bine.
Model cunoscut în România, Alexandra a câștigat titlul de Miss Arad în 2014, după care a avut mai multe colaborări cu diverse case de modă. Însă, aceasta a preferat mereu discreția și a fost extrem de încântată când a descoperit un fotbalist care nu este avid de publicitate, în persoana lui Man. Cei doi s-au cunoscut la Arad, în urmă cu mulți ani și de atunci sunt practic nedespărțiți.
”Pe Man îl văd cu capul pe umeri, un băiat a cărui prietenă (n.r. - Alexandra Ionela Grigoriță, fostă Miss Arad în 2014) are afaceri, ceva cu haine am înțeles. Tatăl lui stă lângă el și toți banii lui sunt bine gestionați”, spunea Giovanni Becali, pentru Digi Sport, în ianuarie 2022.
Man și Grigoriță au lansat o afacere care prinde tot mai bine. Au început cu o linie vestimentară, intitulată ”Signed98”, dedicată chiar lui. Totul a început cu un model de hanorace, dar cei doi au dezvoltat linia și au ajuns ca în prezent să comercializeze tricouri, dar și pantaloni de trening.
Etichete: parma , dennis man , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...